PRIN POCAINTA
„Multe căi pe lume par omului bune.
Dar până la urmă sunt deşertăciune.”
Adevărul poate fi găsit în procesul răscumpărării. Numai gravitatea situaţiei în care se afla creaţia l-a determinat pe Creator să dăruiască pe Mesia (Adevărul), să rezolve problema reabilitării universului.
Pentru omenire Calea care duce spre Adevăr este credinţa în Isus Cristos, iar odată ce ai dobândit Adevărul şi rămâi în el primeşti Viaţa Veşnică în împărăţia lui Dumnezeu şi aceasta este un mare har. Pe acest drum a pornit Creştinismul – Mondial, şi astfel a dobândit Calea, Adevărul şi Viaţa, prin jertfa unică dăruită de către Dumnezeu. J. N. Darby în cartea „Culegere De Gânduri” scrie: „Prin credinţă este cinstit Dumnezeu.” Dacă analizăm credinţa care rezultă în urma revelaţiilor sfinte, obţinute prin citirea scripturii, vom înţelege că la baza iertării păcatelor se găseşte credinţa. Credinciosul acceptă jertfa dăruită de Dumnezeu şi prin această acceptare Dăruitorul (Dumnezeu) este cinstit. Se înţelege că numai credinţa îl face pe om să-l înţeleagă pe Dumnezeu.
„Dacă analizăm pedeapsa ce a căzut peste Isus în contextul legilor omeneşti” nu vom cunoaşte de ce a fost necesară ispăşirea, dar dacă vom analiza consecinţele păcatului, atunci ştim sigur că neascultarea omului faţă de Creator a atras o datorie, o plată, aşa cum o scrie Biblia „plata păcatului este moartea”. De aici deducem că cineva trebuia să achite preţul scump cerut de păcat. Care este acest preţ ? Apostolul Pavel în cartea Romani 6:23 arată că prezul este „moartea”. Se ştie că: „Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh..,” 1 Petru 3:18
Analizând termenul „a suferit”, dar nu ca vinovat ci cu alt înţeles „a preluat toată datoria (cheltuielile)”, sau „a plătit tot preţul cu dobândă cu tot” atunci totul se schimbă, ştiind că cel datornic şi lipsit nu-şi putea achita niciodată nota de plată, care este plata păcatului. Cine va face acest lucru? Păcatului cere o plată, un preţ ce trebuie achitat numaidecât.
Pentru a uşura înţelesul acestui proces al răscumpărării mă voi folosii de o pildă: „Doi prieteni călătoresc pe acelaşi drum. La un moment de neatenţie unul se împiedică şi cade, rostogolindu-se într-o groapa adâncă de pe marginea drumului. Staţionarea în acea afundătură îi aduce moartea sigură, de aceea ieşirea din râpă era necesară. El, cel căzut nu poate să se elibereze singur din această prăpastie adâncă. Cine îl v-a elibera ? Se poate înţelege că unica şansă de salvare, era prietenul lui întinzându-i mâna de pe marginea gropii.
Analizând păţania se înţelege că cel căzut nu este o creatură imperfectă, ce are nevoie de îmbunătăţire, iar căderea s-a realizat datorită neglijenţei. Pentru salvarea acestui om este nevoie de o intervenţie. Cineva din afara pericolului trebuia să intervină. Dacă nu ar fi avut un prieten adevărat care să-l salveze la momentul potrivit ar fi murit negreşit.
Se înţelege că răscumpărarea omului este realizată de Dumnezeu care a devenit Om, s-a întrupat şi a locuit printre oameni, devenind un prieten bun pe calea vieţii. Cel ce n-avea păcat s-a făcut păcat în locul omului. Cel fără datorii s-a făcut dator pentru creaţia Sa. Datoria este un rezultat al păcatului şi trebuia plătită, iar plata este moartea. Moartea a fost pedeapsă, şi a devenit un chin. Chiar pentru om, moartea era insuportabilă şi de temut. Această pedeapsă, nu putea să fie biruită de om, de aceea trebuia ispăşită. Osânda păcatului pe om îl îngrozea. Moartea a devenit un blestem iar în creaţia lui Dumnezeu această nenorocire era simţită. Omul datorită păcatului a ajuns neajutorat şi fără de putere. Pentru rezolvarea acestei situaţii a fost nevoie de intervenţie. Cerinţa păcatului la determinat pe Dumnezeu să ia o decizie. Dumnezeu chezăşuieşte toată creaţia prin însuşi fiul Său Isus, care la împlinirea vremurilor, şi-a făcut apariţia pe scena lumii universale. Domnul Isus, cel fără păcat, fără vină şi fără datorii, se face păcat, vinovat şi plăteşte toate datoriile. El, Isus aduce graţierea de sub blestemul morţii prin sângele Său. Isus pentru răscumpărare, dăruieşte ultima picătură din viaţa Lui, pentru ca toată creaţia să fie curăţită şi să primească viaţa. Domnul Isus, cel fără păcat, fără vină şi fără datorii, se face păcat, vinovat şi plăteşte toate datoriile. El, Isus aduce graţierea de sub blestemul morţii prin sângele Său. Isus pentru ca să curăţească şi să răscumpere creaţia din haosul universal se dăruieşte pe sine cu viaţa Lui.
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
luni, 16 martie 2009
FARISEIII
Moto:
„Într-o măsură oarecare,
vrăşmaşul a avut grijă ca nu cumva
cei ce au pornit pe calea greşită
să revină iar la adevărata cale a Evangheliei depline…”
Ardeu Petru
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
SOARTA FARISEULUI
Sunt oameni ce cred că şi-au rezolvat mântuirea prin faptul că s-au botezat şi astfel ei se socotesc neprihăniţi. Doar numai această motivaţie nu poate să clarifice problema sufletului, ci doar să aibă un comportament greşit ca şi fariseii amintiţi mai sus. Nu-şi scot păcatul din interior ci mai bine acceptă compromisul ce îi elimină din realitatea biblică. Printr-o expunere greşită, înfăptuiesc o experienţă duplicitară foarte periculoasă pentru problema sufletului, adică în biserică sunt creştini iar când părăsesc biserica se întovărăşesc cu cei din lume săvârşind, faptele păcatului.
Unii zic că Isus este bun cu ei pentru că a fost milos şi cu tâlharul de pe cruce. Pe nemernicul crucificat care nu a mers la biserică, l-a mântuit spunând: „azi vei fi cu mine în rai”, deci dacă în dreptul acestui ticălos ce era pedepsit pentru relele săvârşite şi merita să moară, Isus a arătat bunăvoinţă cu atât mai mult ne va accepta pe noi care avem un comportament frumos, ne-am botezat, mergem la biserică, ne rugăm, dăruim şi facem milostenie. Aceşti oameni vor primi răspuns la mofturi din partea dreptului Judecător, Isus care le zice: „…Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru Sunt pline de răpire şi de necumpătare. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi Sunteţi ca mormintele văruite, cari, pe se arată frumoase, iar pe dinăuntru Sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie…” Matei 23:15 : 29
Am arătat părerile unor oameni despre bunătatea lui Isus, dar ei nu vor să înţeleagă că în generozitatea Lui, Dumnezeu porunceşte tuturor pocăinţa, ca preţ, ce trebuie plătit. De aceea apostolul Pavel avertizează în Romani 2:4 astfel: „Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” Pe Dumnezeu l-a costat preţul răscumpărării, iar Isus este „moneda” de plată. Valoarea Lui este inestimabil de mare, deoarece a fost pus să rezolve şi să remedieze toată creaţia lui Dumnezeu. Isus cu această valoare supremă de mijlocitor între Dumnezeu şi creaţie, a acceptat umilinţa. A părăsit slava cerească, a luat un chip de lut asemenea nouă şi o fire, asemănătoare cu a păcatului, în care să distrugă definitiv puterea păcatului. Rom 8:3 Păcatul a trebuit să fie scos afară din viaţa oamenilor, pentru că povara lui este insuportabilă, dar această îndepărtare nu se putea face fără jertfa de salvare care este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Ce este de fapt păcatul în creaţia lui Dumnezeu? Dacă îl vom înţelege prin prisma biblică, putem spune că el este o robie, iar în jurul nostru sunt mulţi oameni robi păcatului. Domnul Isus a biruit păcatul prin frumoasa temă a umilinţei. Dumnezeu nu a putut să rezolve problema păcatului stând pe Tronul Slavei, de aceea a trebuit să se coboare în părţile de jos, în lumea noastră, cu un chip asemenea nouă, şi să ieie robia, (păcatul) roabă. Efeseni 4:7-13
Ce-a mai comică scenă a fost modul prin care poporul evreu a înţeles să rezolve păcatul. Piatra care pedepsea păcătosul era aruncată în vinovat, numai că aceiaşi piatră revenea din nou l-a cel care a aruncat-o, lovind mortal. De aceia a existat asupritorul ce era ucis de propria piatră pe care a aruncat-o. A venit Isus şi a fost nevoit să spună: "Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea." Ioan 8:7 De aici înţelegem că vinovaţii voiau să rezolve vinovăţia lor, dar pe pielea altora. Isus a zis: „Cine dintre voi este fără păcat…” acela este capabil să rezolve situaţia gravă a păcatului. Dar exista cineva fără păcat acolo. Da, dar cel ce nu are păcat nu loveşte, nu osândeşte, El spune: " Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti." I oan 8:11 Păcătoşii care doreau să rezolve problema păcatului erau şi ei de condamnat, meritau aceiaşi soartă ca a femeii pe care au vrut s-o condamne.
Ca dovadă avem Decalogul care a condamnat păcatul de-a lungul istoriei poporului Israel, însă Dumnezeu a fost dezamăgit de incapacitatea oamenilor, în respectarea Poruncilor, iar neputinţa aceasta a condus pe oameni l-a o robie cumplită, prin care păcătoşii erau sortiţi morţii în fiecare clipă. Mulţi sunt sclavi plăcerilor, a poftelor ducând o viaţă dezechilibrată, pentru că puterea păcatului stăpânea toată lumea. Păcatul nu numai că subjuga lumea, dar în acelaşi timp o condamna. Plata păcatului este moartea, indiferent de situaţie, fie că era mâna lui Dumnezeu care condamna păcătosul, sau piatra judecătorului, care pretindea că respectă şi împlineşte Legea. De aceea piatra care condamna păcătosul era aruncată din mai multe direcţii spre acuzat, uitând că de fapt nici un judecător al Legii, nu era neprihănit.
De reţinut este că pocăinţa este porunca pe care Dumnezeu a dat-o tuturor oamenilor. Această lege este de o valoare foarte mare, prin faptul că Dumnezeu a impus-o. Chiar dacă mulţi ar vrea să suplimenteze sau să scoată ceva din modelul pocăinţei, acest lucru nu este admis pentru că starea de umilinţă este bine dezbătută de către Dumnezeire, iar porunca divină cu privire la îndreptarea omului, nu suportă nici o modificare. Dispoziţiile date de Domnul pentru pocăinţă trebuiesc acceptate şi respectate aşa cum sunt ele expuse prin versetele scripturii. Condiţia iertării este rostită de Isus astfel: „să nu mai păcătuieşti!”, să nu te abaţi de la poruncă, ca să nu ţi se întâmple mai rău, adică să mori în păcat.
Se înţelege că numai prin abţinerea de la păcat poţi să dobândeşti iertarea de păcate, iar efortul depus în faţa tuturor plăcerilor este preţul ce trebuie plătit de omenire pentru a obţine pocăinţa. Ioan 14:15
Teza pocăinţei este o lucrarea ce trebuie scrisă de fiecare om, iar oricare pagină completată va cuprinde viaţa omului ce este scrisă cu faptele lui. Acţiunile bune sunt cuprinse în tema pocăinţei, de aceea trebuiesc valorificate la maxim. Comportamentul păcătos este pedepsit de legea pocăinţei. Mulţi oameni şi-au umplut paginile vieţii cu teorii ce nu au valoare, chiar dacă le-au scris cu traiul lor.
Pocăinţa este interpretată de la om la om, numai că valoarea ei este dăruită de Domnul Isus. Din această cauză pocăinţa este ades refuzată de către ce-a mai mare parte a omenirii. Prin această împotrivire, se poate constata neconformarea omului faţă de Dumnezeu. Se poate înţelege că toţi cei ce tăgăduiesc smerenia sunt neascultători faţă de Dumnezeu. Cine spune că îşi schimbă viaţa după bunul plac, nu are cunoştinţe despre valorile pocăinţei. Ce spune în Biblie despre pocăinţă?
Tema fundamentală a pocăinţei este ascultarea, iar tema centrală a păcatului este neascultarea. Păcatul produce împotrivire, nesupunere, nerecunoştinţă, de aceea toţi cei ce-şi trăiesc viaţa în plăcerile de o clipă ale păcatului, nu acceptă pocăinţa. Pentru a putea beneficia de iertarea păcatelor trebuie să acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu. Putem numi pocăinţa ca fiind gândul de pace al lui Dumnezeu cu omul, iar în jertfa divină este iertarea supremă a fiecărui păcat. De aceea apostolul Petru în epistola sa spune: „ Astfel, deci, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu păcatul;” 1 Petru 4:1 Dar cum poate un om să aibă acelaşi fel de gândire ca şi Dumnezeu? Este posibil acest lucru?
Aceste întrebări pot primi răspunsuri diferite nu prin faptul că au conţinut diferit, ci pentru că omul vrea să gândeşte diferit faţă de Dumnezeu. Să excludem pe cei ce refuză pocăinţa, şi să discutăm despre cei ce o acceptă dar cu pretenţia lor. Oameni care formulează o formă de neprihănire din care sunt scoase bazele pocăinţei şi nesocotesc porunca divină vor scăpa în faţa judecăţii drepte a lui Dumnezeu? Nu! Apostolul Pavel în epistola sa scrie: „Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu..,” Romani 2:5 Refuzul faţă de pocăinţă porneşte din interiorul omului, din inimă. Inima este un compartiment mic în trup, un motor ce pulsează sângele prin cele mai mici ţesuturi din corp, dar este şi un depozit în care ori ce om poate strânge un tezaur (comoară a scris Pavel), adică ceva de preţ în faţa judecăţii. Foarte mulţi adună ticăloşie în inimă. Nelegiuirea nu poate fi comoară pentru că în sensul literal al cuvântului este mârşăvie. Deci cei care adună ticăloşenia în suflet, nesocotesc porunca dreaptă şi decisivă a lui Dumnezeu. Ei pretind că duc un mod de viaţă mult mai bun decât pocăinţa, pe care a dăruit-o Tatăl Ceresc şi o refuză, de aceea în faţa judecăţii aceşti nesăbuiţi, se vor prezenta cu toată comoara ideilor proprii pe care şi-au strâns-o în inimă.
Există o altă categorie de oameni ce spun că pocăinţa este bună, sfântă şi că bine este dacă ar fi ţinută, numai că nimeni nu poate fi pocăit. Aceşti oameni îşi permit să spună că unicul care a fost pocăit este Isus. Prin teoria amintită încearcă să valorifice pocăinţa la o cotă foarte înaltă, ca desăvârşită, de neatins, numai că prin toate părerile exprimate, nu fac altceva decât s-o deformeze.
Pocăinţa este tot atât de simplă pe cât pare de complicată. Cei ce vor o înţeleg şi o aplică în viaţa de zi cu zi. Cei ce nu se împacă cu ideea pocăinţei văd această poruncă cerească ca pe o dogmă complicată, fără sens. Datorită varietăţii de idei cu pretenţii, mulţi completează pocăinţa cu lucruri fără valoare, iar alţii o exclud.
Am arătat cum unii acceptă pocăinţa, dar folosesc o gândire personală, însă Apostolul Petru ne învaţă că prin jertfa mântuitoare, adică moartea lui Isus, omul poate obţine o altă gândire ce încadrează un nou fel de vieţuire. Creştinul care altădată a fost un om împătimit, iar prin comportamentul păcătos se împotrivea voii lui Dumnezeu şi tăgăduia putrerea divină ce aducea sfinţirea, prin jertfa răscumpărătoare a lui Isus obţine iertarea, iar prin această salvare mântuitoare obţine o nouă gândire cu o altă trăire. Petru spune „că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neângăduite. De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu, şi vă batjocoresc.” 1 Petru 4:3 – 4 Se înţelege că prin acceptarea pocăinţei are loc o schimbare de gândire. Prin trecerea de la o trăire la alta, creştinul pricepe care este voia şi gândirea lui Dumnezeu şi o preia în convieţuirea de zi cu zi. De aceea Petru spune să avem acelaşi fel de gândire ca a Domnului. Cum poate omul să aibă aceia-şi gândire ca şi Dumnezeu? În lucrarea de faţă am amintit că Dumnezeu are gândurile Lui, iar omul este limitat. De aceea privirea sau cunoştinţa omului se opreşte la orizont, iar dincolo de stăvilar omul este limitat în cunoaştere, de aceea părerile sunt presupuneri. Biblia arată că Dumnezeu este cel ce poate pătrunde acolo unde vrea şi când vrea. Obstacol nu poate să împiedige prezenţa lui, Iar Dumnezeul infinit şi plin de măreţia s-a uitat spre ceea ce este finit şi imperfect şi a trebuit să fie înţelegător.
Psalmul 139, îl prezintă pe Dumnezeu în toată măreţia, slava şi puterea Sa. El trece peste pragul orizontului astfel încât poate ca orice lucru finit să îl facă infinit. Numai prezenţa Lui descompune limita, de aceea Dumnezeul infinit s-a uitat spre ceea ce a devenit imperfect şi a luat decizie..
O banală interdicţie a stârnit la om curiozitatea cunoaşterii, iar Satan s-a folosit de această dorinţă, pentru că omul a vrut a cunoaşte cât mai mult, de aceea l-a amăgit foarte simplu când a spus: ”... veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. Geneza 3:5 Ce poate însemna „veţi fi ca Dumnezeu”? Ce poate însemna „veţi fi ca Dumnezeu”? Omul muritor şi păcătos poate să fie ca Dumnezeu? Se înţelege că păcatul la îndepărtat pe om de Dumnezeu, de aceea gândurile lui Dumnezeu erau doar gândurile Lui. Omul prin păcat a fost înstrăinat, izgonit şi îndepărtat din prezenţa lui Dumnezeu. De aici rezultă că prezenţa păcatului în viaţa omului a pus o limită. Moartea este ceva rău şi dacă vom analiza sub ce formă se expune înţelegem că ea este despărţire sau înstrăinare. Moartea este pedeapsă şi deaceea este de nesuportat. Moartea este vrăşmaşi sau duşman care aduce multă împotrivire.
Omul nu a înţeles, că acolo în Grădină avea câteva lucruri din Dumnezeu, pe care trebuia să le păstreze. Primul lucrul este; Dumnezeu când l-a creat pe om la făcut după Chipul şi asemănarea Lui; Un altul este nemurirea; Putem deduce că din punctul acesta omul era ca Dumnezeu, era nemuritor; Părtăşia, avea un comportament prietenesc de aceea era foarte impotentă, iar omul trebuia să o păstreze în continuare. La capitol prietenie se observă că omul nu a păstrat relaţia cu Dumnezeu. Adam primul om creat de Dumnezeu a fost cel care a întrerupt relaţia şi s-a ascuns. Înainte ca omul să păcătuiască, Dumnezeu colabora, dar după păcat această legătură s-a întrerupt, pentru că păcatul a separat pe om de prezenţa lui Dumnezeu, iar gândurile lui Dumnezeu nu au mai fost înţelese. Izgonirea a fost pedeapsa care a îndepărtat prezenţa lui Dumnezeu din relaţia de părtăşie a omului ce trebuia să existe încontinuare. Pentru că păcatului a pus o limită în cunoaştere, supunere şi sfinţenie.
„Într-o măsură oarecare,
vrăşmaşul a avut grijă ca nu cumva
cei ce au pornit pe calea greşită
să revină iar la adevărata cale a Evangheliei depline…”
Ardeu Petru
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
SOARTA FARISEULUI
Sunt oameni ce cred că şi-au rezolvat mântuirea prin faptul că s-au botezat şi astfel ei se socotesc neprihăniţi. Doar numai această motivaţie nu poate să clarifice problema sufletului, ci doar să aibă un comportament greşit ca şi fariseii amintiţi mai sus. Nu-şi scot păcatul din interior ci mai bine acceptă compromisul ce îi elimină din realitatea biblică. Printr-o expunere greşită, înfăptuiesc o experienţă duplicitară foarte periculoasă pentru problema sufletului, adică în biserică sunt creştini iar când părăsesc biserica se întovărăşesc cu cei din lume săvârşind, faptele păcatului.
Unii zic că Isus este bun cu ei pentru că a fost milos şi cu tâlharul de pe cruce. Pe nemernicul crucificat care nu a mers la biserică, l-a mântuit spunând: „azi vei fi cu mine în rai”, deci dacă în dreptul acestui ticălos ce era pedepsit pentru relele săvârşite şi merita să moară, Isus a arătat bunăvoinţă cu atât mai mult ne va accepta pe noi care avem un comportament frumos, ne-am botezat, mergem la biserică, ne rugăm, dăruim şi facem milostenie. Aceşti oameni vor primi răspuns la mofturi din partea dreptului Judecător, Isus care le zice: „…Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru Sunt pline de răpire şi de necumpătare. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi Sunteţi ca mormintele văruite, cari, pe se arată frumoase, iar pe dinăuntru Sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie…” Matei 23:15 : 29
Am arătat părerile unor oameni despre bunătatea lui Isus, dar ei nu vor să înţeleagă că în generozitatea Lui, Dumnezeu porunceşte tuturor pocăinţa, ca preţ, ce trebuie plătit. De aceea apostolul Pavel avertizează în Romani 2:4 astfel: „Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” Pe Dumnezeu l-a costat preţul răscumpărării, iar Isus este „moneda” de plată. Valoarea Lui este inestimabil de mare, deoarece a fost pus să rezolve şi să remedieze toată creaţia lui Dumnezeu. Isus cu această valoare supremă de mijlocitor între Dumnezeu şi creaţie, a acceptat umilinţa. A părăsit slava cerească, a luat un chip de lut asemenea nouă şi o fire, asemănătoare cu a păcatului, în care să distrugă definitiv puterea păcatului. Rom 8:3 Păcatul a trebuit să fie scos afară din viaţa oamenilor, pentru că povara lui este insuportabilă, dar această îndepărtare nu se putea face fără jertfa de salvare care este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Ce este de fapt păcatul în creaţia lui Dumnezeu? Dacă îl vom înţelege prin prisma biblică, putem spune că el este o robie, iar în jurul nostru sunt mulţi oameni robi păcatului. Domnul Isus a biruit păcatul prin frumoasa temă a umilinţei. Dumnezeu nu a putut să rezolve problema păcatului stând pe Tronul Slavei, de aceea a trebuit să se coboare în părţile de jos, în lumea noastră, cu un chip asemenea nouă, şi să ieie robia, (păcatul) roabă. Efeseni 4:7-13
Ce-a mai comică scenă a fost modul prin care poporul evreu a înţeles să rezolve păcatul. Piatra care pedepsea păcătosul era aruncată în vinovat, numai că aceiaşi piatră revenea din nou l-a cel care a aruncat-o, lovind mortal. De aceia a existat asupritorul ce era ucis de propria piatră pe care a aruncat-o. A venit Isus şi a fost nevoit să spună: "Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea." Ioan 8:7 De aici înţelegem că vinovaţii voiau să rezolve vinovăţia lor, dar pe pielea altora. Isus a zis: „Cine dintre voi este fără păcat…” acela este capabil să rezolve situaţia gravă a păcatului. Dar exista cineva fără păcat acolo. Da, dar cel ce nu are păcat nu loveşte, nu osândeşte, El spune: " Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti." I oan 8:11 Păcătoşii care doreau să rezolve problema păcatului erau şi ei de condamnat, meritau aceiaşi soartă ca a femeii pe care au vrut s-o condamne.
Ca dovadă avem Decalogul care a condamnat păcatul de-a lungul istoriei poporului Israel, însă Dumnezeu a fost dezamăgit de incapacitatea oamenilor, în respectarea Poruncilor, iar neputinţa aceasta a condus pe oameni l-a o robie cumplită, prin care păcătoşii erau sortiţi morţii în fiecare clipă. Mulţi sunt sclavi plăcerilor, a poftelor ducând o viaţă dezechilibrată, pentru că puterea păcatului stăpânea toată lumea. Păcatul nu numai că subjuga lumea, dar în acelaşi timp o condamna. Plata păcatului este moartea, indiferent de situaţie, fie că era mâna lui Dumnezeu care condamna păcătosul, sau piatra judecătorului, care pretindea că respectă şi împlineşte Legea. De aceea piatra care condamna păcătosul era aruncată din mai multe direcţii spre acuzat, uitând că de fapt nici un judecător al Legii, nu era neprihănit.
De reţinut este că pocăinţa este porunca pe care Dumnezeu a dat-o tuturor oamenilor. Această lege este de o valoare foarte mare, prin faptul că Dumnezeu a impus-o. Chiar dacă mulţi ar vrea să suplimenteze sau să scoată ceva din modelul pocăinţei, acest lucru nu este admis pentru că starea de umilinţă este bine dezbătută de către Dumnezeire, iar porunca divină cu privire la îndreptarea omului, nu suportă nici o modificare. Dispoziţiile date de Domnul pentru pocăinţă trebuiesc acceptate şi respectate aşa cum sunt ele expuse prin versetele scripturii. Condiţia iertării este rostită de Isus astfel: „să nu mai păcătuieşti!”, să nu te abaţi de la poruncă, ca să nu ţi se întâmple mai rău, adică să mori în păcat.
Se înţelege că numai prin abţinerea de la păcat poţi să dobândeşti iertarea de păcate, iar efortul depus în faţa tuturor plăcerilor este preţul ce trebuie plătit de omenire pentru a obţine pocăinţa. Ioan 14:15
Teza pocăinţei este o lucrarea ce trebuie scrisă de fiecare om, iar oricare pagină completată va cuprinde viaţa omului ce este scrisă cu faptele lui. Acţiunile bune sunt cuprinse în tema pocăinţei, de aceea trebuiesc valorificate la maxim. Comportamentul păcătos este pedepsit de legea pocăinţei. Mulţi oameni şi-au umplut paginile vieţii cu teorii ce nu au valoare, chiar dacă le-au scris cu traiul lor.
Pocăinţa este interpretată de la om la om, numai că valoarea ei este dăruită de Domnul Isus. Din această cauză pocăinţa este ades refuzată de către ce-a mai mare parte a omenirii. Prin această împotrivire, se poate constata neconformarea omului faţă de Dumnezeu. Se poate înţelege că toţi cei ce tăgăduiesc smerenia sunt neascultători faţă de Dumnezeu. Cine spune că îşi schimbă viaţa după bunul plac, nu are cunoştinţe despre valorile pocăinţei. Ce spune în Biblie despre pocăinţă?
Tema fundamentală a pocăinţei este ascultarea, iar tema centrală a păcatului este neascultarea. Păcatul produce împotrivire, nesupunere, nerecunoştinţă, de aceea toţi cei ce-şi trăiesc viaţa în plăcerile de o clipă ale păcatului, nu acceptă pocăinţa. Pentru a putea beneficia de iertarea păcatelor trebuie să acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu. Putem numi pocăinţa ca fiind gândul de pace al lui Dumnezeu cu omul, iar în jertfa divină este iertarea supremă a fiecărui păcat. De aceea apostolul Petru în epistola sa spune: „ Astfel, deci, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu păcatul;” 1 Petru 4:1 Dar cum poate un om să aibă acelaşi fel de gândire ca şi Dumnezeu? Este posibil acest lucru?
Aceste întrebări pot primi răspunsuri diferite nu prin faptul că au conţinut diferit, ci pentru că omul vrea să gândeşte diferit faţă de Dumnezeu. Să excludem pe cei ce refuză pocăinţa, şi să discutăm despre cei ce o acceptă dar cu pretenţia lor. Oameni care formulează o formă de neprihănire din care sunt scoase bazele pocăinţei şi nesocotesc porunca divină vor scăpa în faţa judecăţii drepte a lui Dumnezeu? Nu! Apostolul Pavel în epistola sa scrie: „Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu..,” Romani 2:5 Refuzul faţă de pocăinţă porneşte din interiorul omului, din inimă. Inima este un compartiment mic în trup, un motor ce pulsează sângele prin cele mai mici ţesuturi din corp, dar este şi un depozit în care ori ce om poate strânge un tezaur (comoară a scris Pavel), adică ceva de preţ în faţa judecăţii. Foarte mulţi adună ticăloşie în inimă. Nelegiuirea nu poate fi comoară pentru că în sensul literal al cuvântului este mârşăvie. Deci cei care adună ticăloşenia în suflet, nesocotesc porunca dreaptă şi decisivă a lui Dumnezeu. Ei pretind că duc un mod de viaţă mult mai bun decât pocăinţa, pe care a dăruit-o Tatăl Ceresc şi o refuză, de aceea în faţa judecăţii aceşti nesăbuiţi, se vor prezenta cu toată comoara ideilor proprii pe care şi-au strâns-o în inimă.
Există o altă categorie de oameni ce spun că pocăinţa este bună, sfântă şi că bine este dacă ar fi ţinută, numai că nimeni nu poate fi pocăit. Aceşti oameni îşi permit să spună că unicul care a fost pocăit este Isus. Prin teoria amintită încearcă să valorifice pocăinţa la o cotă foarte înaltă, ca desăvârşită, de neatins, numai că prin toate părerile exprimate, nu fac altceva decât s-o deformeze.
Pocăinţa este tot atât de simplă pe cât pare de complicată. Cei ce vor o înţeleg şi o aplică în viaţa de zi cu zi. Cei ce nu se împacă cu ideea pocăinţei văd această poruncă cerească ca pe o dogmă complicată, fără sens. Datorită varietăţii de idei cu pretenţii, mulţi completează pocăinţa cu lucruri fără valoare, iar alţii o exclud.
Am arătat cum unii acceptă pocăinţa, dar folosesc o gândire personală, însă Apostolul Petru ne învaţă că prin jertfa mântuitoare, adică moartea lui Isus, omul poate obţine o altă gândire ce încadrează un nou fel de vieţuire. Creştinul care altădată a fost un om împătimit, iar prin comportamentul păcătos se împotrivea voii lui Dumnezeu şi tăgăduia putrerea divină ce aducea sfinţirea, prin jertfa răscumpărătoare a lui Isus obţine iertarea, iar prin această salvare mântuitoare obţine o nouă gândire cu o altă trăire. Petru spune „că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neângăduite. De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu, şi vă batjocoresc.” 1 Petru 4:3 – 4 Se înţelege că prin acceptarea pocăinţei are loc o schimbare de gândire. Prin trecerea de la o trăire la alta, creştinul pricepe care este voia şi gândirea lui Dumnezeu şi o preia în convieţuirea de zi cu zi. De aceea Petru spune să avem acelaşi fel de gândire ca a Domnului. Cum poate omul să aibă aceia-şi gândire ca şi Dumnezeu? În lucrarea de faţă am amintit că Dumnezeu are gândurile Lui, iar omul este limitat. De aceea privirea sau cunoştinţa omului se opreşte la orizont, iar dincolo de stăvilar omul este limitat în cunoaştere, de aceea părerile sunt presupuneri. Biblia arată că Dumnezeu este cel ce poate pătrunde acolo unde vrea şi când vrea. Obstacol nu poate să împiedige prezenţa lui, Iar Dumnezeul infinit şi plin de măreţia s-a uitat spre ceea ce este finit şi imperfect şi a trebuit să fie înţelegător.
Psalmul 139, îl prezintă pe Dumnezeu în toată măreţia, slava şi puterea Sa. El trece peste pragul orizontului astfel încât poate ca orice lucru finit să îl facă infinit. Numai prezenţa Lui descompune limita, de aceea Dumnezeul infinit s-a uitat spre ceea ce a devenit imperfect şi a luat decizie..
O banală interdicţie a stârnit la om curiozitatea cunoaşterii, iar Satan s-a folosit de această dorinţă, pentru că omul a vrut a cunoaşte cât mai mult, de aceea l-a amăgit foarte simplu când a spus: ”... veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. Geneza 3:5 Ce poate însemna „veţi fi ca Dumnezeu”? Ce poate însemna „veţi fi ca Dumnezeu”? Omul muritor şi păcătos poate să fie ca Dumnezeu? Se înţelege că păcatul la îndepărtat pe om de Dumnezeu, de aceea gândurile lui Dumnezeu erau doar gândurile Lui. Omul prin păcat a fost înstrăinat, izgonit şi îndepărtat din prezenţa lui Dumnezeu. De aici rezultă că prezenţa păcatului în viaţa omului a pus o limită. Moartea este ceva rău şi dacă vom analiza sub ce formă se expune înţelegem că ea este despărţire sau înstrăinare. Moartea este pedeapsă şi deaceea este de nesuportat. Moartea este vrăşmaşi sau duşman care aduce multă împotrivire.
Omul nu a înţeles, că acolo în Grădină avea câteva lucruri din Dumnezeu, pe care trebuia să le păstreze. Primul lucrul este; Dumnezeu când l-a creat pe om la făcut după Chipul şi asemănarea Lui; Un altul este nemurirea; Putem deduce că din punctul acesta omul era ca Dumnezeu, era nemuritor; Părtăşia, avea un comportament prietenesc de aceea era foarte impotentă, iar omul trebuia să o păstreze în continuare. La capitol prietenie se observă că omul nu a păstrat relaţia cu Dumnezeu. Adam primul om creat de Dumnezeu a fost cel care a întrerupt relaţia şi s-a ascuns. Înainte ca omul să păcătuiască, Dumnezeu colabora, dar după păcat această legătură s-a întrerupt, pentru că păcatul a separat pe om de prezenţa lui Dumnezeu, iar gândurile lui Dumnezeu nu au mai fost înţelese. Izgonirea a fost pedeapsa care a îndepărtat prezenţa lui Dumnezeu din relaţia de părtăşie a omului ce trebuia să existe încontinuare. Pentru că păcatului a pus o limită în cunoaştere, supunere şi sfinţenie.
FIARA CA ÎMPARAT AL LUMII
2 TESALONICENI 1-12
1.SĂ NU VA LĂSAŢI CLĂTINAŢI ÎN MINTEA VOASTRĂ
2.SĂ NU VĂ TULBURAŢI DE VREUN DUH
3.SĂ NU VĂ TULBURAŢI DE VREO VORBĂ
4.NICI DE VREO EPISTOLĂ
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
Amăgirea
Să nu n-e lăsăm clătinaţi în mintea noastră.
Lepădarea de credinţă are loc la nivelul minţii. Diavolul vrea să coordoneze mintea omului şi astfel să îl îndepărteze de Dumnezeu. In lucrarea satanica se va ridica Omul păcatului, care se va războii cu Omul neprihănirii. Scopul diavolului este să corupă cât mai mulţi oameni. Întunecând mimţile oamenilor, diavolul ridică la putere o nouă împărăţie, avândul în fruntea ei pe antihrist, cel care neagă existenţa lui Cristos.
2. Să nu vă tulburaţi de vreun duh
Această lupta va fi pe faţă. Va venii vremea când vreun duh se va strecura aducând învăţături străine omului. Scopul acelui duh este să sucească mintea omului de la adevăr, strecurând informaţii false despre Dumnezeu. Încercatul Iov a avut parte de o experienţă asemănătoare, un duh a trecut pe lângă el cu chipul necunoscut si i s-a aşezat înainte. În şoaptă îl întreba: „Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?” Scopul acestor întrebări sunt de al denigra pe Dumnezeu. Acest duh descrie neîncrederea lui Dumnezeu faţă de slujitori. Îl arată pe Dumnezeu ca cel ce osândeşte şi nu se înţelege cu supuşii lui. O altă informaţie falsă este cu privire la valoarea omului. Omul este zdrobit ca un vierme. Toate acestea sunt numai minciuni, pentru că Dumnezeu pe om îl iubeşte, îl apără si prin bunătatea Sa şi prin jertfa mântuitoare îl iartă de păcate. Astfel de duhuri stau în faţa multor oameni iar prin învăţături diabolice aduc blamă la adresa lui Dumnezeu. Şi înjuratul este tot o influenţă diabolică. Mulţi oameni chiar dacă obţin din partea lui Dumnezeu, sănătate, tot îl înjură pe Dumnezeu. Iov 4:12 - 21
3. Să nu vă tulburaţi de vreo vorbă
Zvonurile pot produce nenorociri. De multe ori prin vorbe se răspândesc neadevăruri, care distrug credinţa unor oameni. O vorba purtată de către unii cu privire la venirea lui Isus a fost că a venit şi astfel mulţi dintre creştinii care îl aşteptau pe Domnul au început să se tulbure. Dacă s-a făcut mare zarvă pe vremea apostolului Pavel şi azi sunt unii care aduc această învăţătură că Isus ar fi venit. Un alt caz ne este descris de apostolul Petru ce tăgăduiesc venirea lui Isus în slavă. 2 Petru 3:1-4 Altă învăţătură falsa este descrisă de apostolul Ioan, unde arată pe cei ce neagă venirea lui Isus în trup. 1 Ioan 4:3
În dreptul acestor comunicări este multă falsitate, prin care mulţi oameni se tulbură.
4. Nici de vreo epistolă
De mai multe ori prin articole sa negat existenţa lui Dumnezeu. Alţii au completat această dezinformare cu o teorie groaznică, numită evoluţie. În aceste scrieri se arată că omul a provenit din maimuţă. La bază acestor teoriei este falsitatea despre originea omului.
Să notăm că în aceste epistole se scoate originea omului reală şi se respinge existenţa Dumnezeirii.
5. NIMENI SĂ NU VĂ AMĂGEASCĂ
B. Lepădarea de credinţă
Isus despre revenirea Sa a pus întrebarea „va găsi credinţă?”
Este greşit să crezi că lumea nu se va închina. Pericolul lepădării de credinţă este şi prin închinare. În vremea din urmă pe scena lumii va juca un rol important închinarea. În natura sa, omul este dependent de ceva mult mai puternic decât el. La greu simte nevoia să fie ajutat şi adesea cere ajutor. Dorinţele lăuntrice îl face pe om să se închine, de aceea şi-a creat tot felul de idoli sau icoane, pe care le-a venerat. În vremea noastră majoritatea creştinătate practica închinarea la icoane. Această formă de închinare este greşită şi este încadrată de Dumnezeu ca fiind păcat.
B. Apariţia pe scenă a Omului Păcatului
O explicaţie clară despre acest om o avem de la Domnul prin cuvântul Bibliei. Omul Păcatului este numit si Omul Nelegiuit sau Fiul Pierzări. Acest om este descris de Isus în evenimentele sfârşitul ca parte centrală. Pentru că omul este dependent de mediu el devine parte socială, iar la baza acestei societăţi va exista un lider, un lider mondial numit de Biblie Fiara.
Liderul aceasta va împărăţi pe pământ, pentru că această putere o primeşte de la Satan. Împreună cu el va exista încă o forţă numită de Biblie Prorocul Mincinos. Fiara ajutat de Satan şi de Prorocul Mincinos face semne şi minuni. Prin aceste lucruri şi multe altele îşi măreşte suveranitatea, puterea şi guvernarea. El se va înălţa mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, pretinzând închinarea. Se va muta cu reşedinţa în Templu lui Dumnezeu unde îşi dă ifose ca fiind Dumnezeu. Templu îi devine proprietate prin abuz , iar lumea va accepta acest lucru. Mai rău este că omul se vor închina Fiarei, şi pentru ca autoritatea să sporească fac o icoană. Icoana poate fi înţeleasă ca fiind religie. Religia drăcească având în frunte mai mulţi ordonatori printre care cel mai renumit fiind Fiara.
C, Confruntare de gradul „O”
va urma
1.SĂ NU VA LĂSAŢI CLĂTINAŢI ÎN MINTEA VOASTRĂ
2.SĂ NU VĂ TULBURAŢI DE VREUN DUH
3.SĂ NU VĂ TULBURAŢI DE VREO VORBĂ
4.NICI DE VREO EPISTOLĂ
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
Amăgirea
Să nu n-e lăsăm clătinaţi în mintea noastră.
Lepădarea de credinţă are loc la nivelul minţii. Diavolul vrea să coordoneze mintea omului şi astfel să îl îndepărteze de Dumnezeu. In lucrarea satanica se va ridica Omul păcatului, care se va războii cu Omul neprihănirii. Scopul diavolului este să corupă cât mai mulţi oameni. Întunecând mimţile oamenilor, diavolul ridică la putere o nouă împărăţie, avândul în fruntea ei pe antihrist, cel care neagă existenţa lui Cristos.
2. Să nu vă tulburaţi de vreun duh
Această lupta va fi pe faţă. Va venii vremea când vreun duh se va strecura aducând învăţături străine omului. Scopul acelui duh este să sucească mintea omului de la adevăr, strecurând informaţii false despre Dumnezeu. Încercatul Iov a avut parte de o experienţă asemănătoare, un duh a trecut pe lângă el cu chipul necunoscut si i s-a aşezat înainte. În şoaptă îl întreba: „Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?” Scopul acestor întrebări sunt de al denigra pe Dumnezeu. Acest duh descrie neîncrederea lui Dumnezeu faţă de slujitori. Îl arată pe Dumnezeu ca cel ce osândeşte şi nu se înţelege cu supuşii lui. O altă informaţie falsă este cu privire la valoarea omului. Omul este zdrobit ca un vierme. Toate acestea sunt numai minciuni, pentru că Dumnezeu pe om îl iubeşte, îl apără si prin bunătatea Sa şi prin jertfa mântuitoare îl iartă de păcate. Astfel de duhuri stau în faţa multor oameni iar prin învăţături diabolice aduc blamă la adresa lui Dumnezeu. Şi înjuratul este tot o influenţă diabolică. Mulţi oameni chiar dacă obţin din partea lui Dumnezeu, sănătate, tot îl înjură pe Dumnezeu. Iov 4:12 - 21
3. Să nu vă tulburaţi de vreo vorbă
Zvonurile pot produce nenorociri. De multe ori prin vorbe se răspândesc neadevăruri, care distrug credinţa unor oameni. O vorba purtată de către unii cu privire la venirea lui Isus a fost că a venit şi astfel mulţi dintre creştinii care îl aşteptau pe Domnul au început să se tulbure. Dacă s-a făcut mare zarvă pe vremea apostolului Pavel şi azi sunt unii care aduc această învăţătură că Isus ar fi venit. Un alt caz ne este descris de apostolul Petru ce tăgăduiesc venirea lui Isus în slavă. 2 Petru 3:1-4 Altă învăţătură falsa este descrisă de apostolul Ioan, unde arată pe cei ce neagă venirea lui Isus în trup. 1 Ioan 4:3
În dreptul acestor comunicări este multă falsitate, prin care mulţi oameni se tulbură.
4. Nici de vreo epistolă
De mai multe ori prin articole sa negat existenţa lui Dumnezeu. Alţii au completat această dezinformare cu o teorie groaznică, numită evoluţie. În aceste scrieri se arată că omul a provenit din maimuţă. La bază acestor teoriei este falsitatea despre originea omului.
Să notăm că în aceste epistole se scoate originea omului reală şi se respinge existenţa Dumnezeirii.
5. NIMENI SĂ NU VĂ AMĂGEASCĂ
B. Lepădarea de credinţă
Isus despre revenirea Sa a pus întrebarea „va găsi credinţă?”
Este greşit să crezi că lumea nu se va închina. Pericolul lepădării de credinţă este şi prin închinare. În vremea din urmă pe scena lumii va juca un rol important închinarea. În natura sa, omul este dependent de ceva mult mai puternic decât el. La greu simte nevoia să fie ajutat şi adesea cere ajutor. Dorinţele lăuntrice îl face pe om să se închine, de aceea şi-a creat tot felul de idoli sau icoane, pe care le-a venerat. În vremea noastră majoritatea creştinătate practica închinarea la icoane. Această formă de închinare este greşită şi este încadrată de Dumnezeu ca fiind păcat.
B. Apariţia pe scenă a Omului Păcatului
O explicaţie clară despre acest om o avem de la Domnul prin cuvântul Bibliei. Omul Păcatului este numit si Omul Nelegiuit sau Fiul Pierzări. Acest om este descris de Isus în evenimentele sfârşitul ca parte centrală. Pentru că omul este dependent de mediu el devine parte socială, iar la baza acestei societăţi va exista un lider, un lider mondial numit de Biblie Fiara.
Liderul aceasta va împărăţi pe pământ, pentru că această putere o primeşte de la Satan. Împreună cu el va exista încă o forţă numită de Biblie Prorocul Mincinos. Fiara ajutat de Satan şi de Prorocul Mincinos face semne şi minuni. Prin aceste lucruri şi multe altele îşi măreşte suveranitatea, puterea şi guvernarea. El se va înălţa mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, pretinzând închinarea. Se va muta cu reşedinţa în Templu lui Dumnezeu unde îşi dă ifose ca fiind Dumnezeu. Templu îi devine proprietate prin abuz , iar lumea va accepta acest lucru. Mai rău este că omul se vor închina Fiarei, şi pentru ca autoritatea să sporească fac o icoană. Icoana poate fi înţeleasă ca fiind religie. Religia drăcească având în frunte mai mulţi ordonatori printre care cel mai renumit fiind Fiara.
C, Confruntare de gradul „O”
va urma
POCĂINŢĂ
Isus si Biserica
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
Răscumpărarea omului se face prin jertfa ce a dăruit-o Dumnezeu, astfel omul care se prezintă în faţa lui Dumnezeu cu supunere, primeşte bazele pocăinţei. Apostolul Pavel în cuvântarea pe care a ţinut-o atenienilor spunea: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită p in faptul că L-a înviat din morţi...”1. Fapte 17:30- 31;
„Pocăinţa nu este un lucru de amuzat cum cred unii.” Pocăinţa deţine un secret mult mai valoros de cât să-ţi ceri iertare şi să te umileşti. Sacrificiul este de a te dezvăţa de înfumurarea şi încăpăţânarea eului, în care ai fost prins de mii de ori. A te pocăi înseamnă „să dai morţii o parte din tine, iar cu cealaltă parte să treci printr-un fel de moarte”. Aceste două părţi amintite pot fi neînţelese pentru mulţi.
Sunt creştini ce nu ţin cont de despovărarea trecutului păcătos, considerând că acceptarea procesului de răscumpărare îi ridica fără nici o cerinţă dumnezeiască la o valoare foarte înaltă şi astfel ei se pretind că sunt perfecţi.
De pildă un om care a dus o viaţă foarte murdară, în momentul eliberării prin răscumpărare de sub pedeapsa păcatului, se bucură de realizările obţinute dintr-o dată, dar pericolul poate fii acesta: tot uitându-se la trecutul mizerabil de care a scăpat i se pare că prezentul este aşa de curat încât considera că nu mai are nici o vinovăţie faţă de Dumnezeu, şi declară: „de când m-am botezat sunt nevinovat şi curat înaintea lui Dumnezeu.” Oare „Cine poate zice: „Mi-am curăţit inima, Sunt curat de păcatul meu?” Proverbe 20:9 Dar adevărul poate să fie altfel. Faţă de trecut acest om este excepţional de curat, dar faţă de felul în care ar trebui să arate prezentul, este murdar. Se poate înţelege că dacă nu dai morţii prezentul cu toate pornirile firii pământeşti şi cu partea cealaltă care este trecutul tău şi nu străbaţi cu el prin moarte atunci pocăinţa încă nu s-a înfăptuit. Poţi să crezi că eşti pocăit dar să nu fii. Ca om poţi să zici că de când te-ai botezat nu ai mai băut, fumat sau furat.., dar ai săvârşit multe alte fapte rele. Poţi dovedi că faptele murdare pe care le-ai făcut în trecut nu le mai repeţi, dar nu poţi demonstra că nu săvârşeşti faptele coruptibile ale prezentului. Prin aceasta se pricepe că de când te-ai pocăit ai mai schimbat ceva din manifestarea ta păcătoasă dar încă nu ai rupt-o cu abaterile.
Mulţi sunt încadraţi în această formă de religiune, având pornirile lăuntrice dezvoltate pentru rău. Obiceiurile acestor, aşa zişi „creştini” pot fi puse lângă ale fariseilor de pe timpul lui Isus, care afirmau că sunt neprihăniţi, dacă îndeplineau o parte din cerinţele Legii Domnului. În faţa lui Dumnezeu afirmaţia fariseilor despre nevinovăţie era nulă. Un discurs special a fost rostit de Isus pe Muntele Măslinilor pentru farisei, iar tema predicii a fost „Vai de voi”.
În ziua de judecată Domnul l-a mulţi va propovădui predica cu tema „vai de voi” şi aceştia ce vor primi sentinţa, se vor tângui pentru că şi-au schimbat numai comportamentul exterior dar l-au lăsat murdar pe cel interior. „ Astfel, deci, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu păcatul ” 1 Petru 4:1;
Apostolul Petru arată că prin jertfa lui Isus omul poate să aibă o gândire dumnezeiască, şi să înţeleagă planul de mântuire dăruit de Dumnezeu. Poate omul să priceapă gândurile lui Dumnezeu cu privire la modul cum poate să fie salvat omul din moarte? Se ştie că Dumnezeu are gândurile Lui, gânduri de pace, iar omul este limitat, pentru că natura păcătoasă îl încadrează în această stare. Ceea ce poate dovedi că ştie omul prin propria ştiinţă se va lovi de paravanul orizontului, iar dincolo sunt numai presupuneri. Dumnezeu este altfel. Psalmistul arată că Dumnezeu poate pătrunde pragul de netrecut, iar prezenţa Lui stăpâneşte totul.
A lupta să nu mai păcătuieşti este un proces al pocăinţei şi este voluntar. În această transformare există marea taină a răscumpărării. Se înţelege că răscumpărarea este realizată prin sângele lui Isus, despre care Biblia spune că este sângele legământului celui nou. Acest sânge sfânt este un legământ încheiat de Dumnezeu cu toată creaţia Sa, dar în mod special preţul esenţial a fost plătit pentru om. În faţa judecăţii lui Dumnezeu, sângele lui Isus este preţul răscumpărării omului. Pavel lasă să se înţeleagă acest lucru în scrierea lui astfel: „ Deci, cu atât mai mult acum, când Suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.”
Trecerea prin moartea amintită, se poate face numai atunci când omul se face părtaş morţii lui Isus. În faţa acestui proces, totul devine clar numai dacă omul vrea să ştie cine a fost şi cine este .Se ştie că omul prin neascultare, a decăzut în creaţie, devenind păcătos, iar păcatul i-a adus moartea, care este pedeapsa în urma neascultării, de aceea răscumpărarea are loc numai prin jertfa lui Isus, astfel omul are posibilitatea să fie independent faţă de păcat, şi aceasta se realizează prin moartea Domnului. Prin credinţa în Hristos, omul devine mort faţă de păcat. Păcatul este moarte, iar cel ce a murit faţă de păcat este mort faţă de moarte şi este viu faţă de viată, dacă a înviat împreună cu Hristos, pentru că Dumnezeu este Viaţă. Cine este desprins de păcat este viu în Hristos, viu pentru Dumnezeu, viu pentru viaţă şi trăind pentru viaţă. Aceasta este realitatea despre ceea ce numim noi răscumpărare. Romani 5:9;
În mod unic viaţa spirituală are o însemnătate foarte mare. Datorită acceptării păcatului, omul a devenit muritor, pierzând părtăşia cu Dumnezeu, iar prin acceptarea jertfei mântuitoare dăruită de Domnului Isus Cristos, prin credinţă, are posibilitatea de remediere. Astfel trecutul păcătos şi murdar ce forma un zid de netrecut între om şi Dumnezeu este dărâmat pentru totdeauna. „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea” Efeseni 2:13-14
Toată creaţia lui Dumnezeu trebuia izbăvită de sub blestemul păcatului iar singura cale prin care se putea realiza acest lucru a fost jertfa lui Isus. „ Dar, deoarece chipurile lucrurilor care Sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea” Evrei 9:23 .Aşa poate fi expusă răscumpărarea universală.
Tot prin această jertfire Dumnezeiască omul care a fost prins de puterea păcatului, are posibilitatea să fie independent faţă de păcat, şi această libertate se realizează numai prin Isus Salvatorul, care s-a dăruit pentru toţi oamenii ca preţ de răscumpărare.
Credinţa în procesul răscumpărării deţine un loc important. Biblia spune: „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” Evrei 11:6 Dacă vom studia tema credinţei spirituale înţelegem că prin credinţa în Hristos, omul devine mort faţă de păcat.
Dar ce este păcatul?
Primul răspuns la această întrebare poate fi unu simplu dar clar. Se poate spune că este ceva rău, ca o prăpastie adâncă şi plină cu noroi. Da păcatul este ceva groaznic, care la început poate să creeze dezorientare, iar în această încurcătură mulţi se prăvălesc în prăpastia producătoare de moarte. Această groapă adâncă Biblia o numeşte „groapa pieirii” Psalmul 40:2
Oamenii care l-au recunoscut pe Isus ca Mântuitor şi au acceptat botezul Noului Testamentul în numele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, (Matei 28:19) au murit faţă de păcat prin scufundarea în apa botezului, de aceea ei sunt morţi faţă de moarte şi sunt vii faţă de viată, dacă a înviat împreună cu Hristos. Dumnezeu este Viaţă. Cine este desprins de păcat este viu în Hristos, viu pentru Dumnezeu, viu pentru viaţă şi trăind pentru viaţă.
Aceasta este realitatea despre ceea ce numim răscumpărare.
SOARTA FARISEILOR:
martie 2009
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
Răscumpărarea omului se face prin jertfa ce a dăruit-o Dumnezeu, astfel omul care se prezintă în faţa lui Dumnezeu cu supunere, primeşte bazele pocăinţei. Apostolul Pavel în cuvântarea pe care a ţinut-o atenienilor spunea: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită p in faptul că L-a înviat din morţi...”1. Fapte 17:30- 31;
„Pocăinţa nu este un lucru de amuzat cum cred unii.” Pocăinţa deţine un secret mult mai valoros de cât să-ţi ceri iertare şi să te umileşti. Sacrificiul este de a te dezvăţa de înfumurarea şi încăpăţânarea eului, în care ai fost prins de mii de ori. A te pocăi înseamnă „să dai morţii o parte din tine, iar cu cealaltă parte să treci printr-un fel de moarte”. Aceste două părţi amintite pot fi neînţelese pentru mulţi.
Sunt creştini ce nu ţin cont de despovărarea trecutului păcătos, considerând că acceptarea procesului de răscumpărare îi ridica fără nici o cerinţă dumnezeiască la o valoare foarte înaltă şi astfel ei se pretind că sunt perfecţi.
De pildă un om care a dus o viaţă foarte murdară, în momentul eliberării prin răscumpărare de sub pedeapsa păcatului, se bucură de realizările obţinute dintr-o dată, dar pericolul poate fii acesta: tot uitându-se la trecutul mizerabil de care a scăpat i se pare că prezentul este aşa de curat încât considera că nu mai are nici o vinovăţie faţă de Dumnezeu, şi declară: „de când m-am botezat sunt nevinovat şi curat înaintea lui Dumnezeu.” Oare „Cine poate zice: „Mi-am curăţit inima, Sunt curat de păcatul meu?” Proverbe 20:9 Dar adevărul poate să fie altfel. Faţă de trecut acest om este excepţional de curat, dar faţă de felul în care ar trebui să arate prezentul, este murdar. Se poate înţelege că dacă nu dai morţii prezentul cu toate pornirile firii pământeşti şi cu partea cealaltă care este trecutul tău şi nu străbaţi cu el prin moarte atunci pocăinţa încă nu s-a înfăptuit. Poţi să crezi că eşti pocăit dar să nu fii. Ca om poţi să zici că de când te-ai botezat nu ai mai băut, fumat sau furat.., dar ai săvârşit multe alte fapte rele. Poţi dovedi că faptele murdare pe care le-ai făcut în trecut nu le mai repeţi, dar nu poţi demonstra că nu săvârşeşti faptele coruptibile ale prezentului. Prin aceasta se pricepe că de când te-ai pocăit ai mai schimbat ceva din manifestarea ta păcătoasă dar încă nu ai rupt-o cu abaterile.
Mulţi sunt încadraţi în această formă de religiune, având pornirile lăuntrice dezvoltate pentru rău. Obiceiurile acestor, aşa zişi „creştini” pot fi puse lângă ale fariseilor de pe timpul lui Isus, care afirmau că sunt neprihăniţi, dacă îndeplineau o parte din cerinţele Legii Domnului. În faţa lui Dumnezeu afirmaţia fariseilor despre nevinovăţie era nulă. Un discurs special a fost rostit de Isus pe Muntele Măslinilor pentru farisei, iar tema predicii a fost „Vai de voi”.
În ziua de judecată Domnul l-a mulţi va propovădui predica cu tema „vai de voi” şi aceştia ce vor primi sentinţa, se vor tângui pentru că şi-au schimbat numai comportamentul exterior dar l-au lăsat murdar pe cel interior. „ Astfel, deci, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu păcatul ” 1 Petru 4:1;
Apostolul Petru arată că prin jertfa lui Isus omul poate să aibă o gândire dumnezeiască, şi să înţeleagă planul de mântuire dăruit de Dumnezeu. Poate omul să priceapă gândurile lui Dumnezeu cu privire la modul cum poate să fie salvat omul din moarte? Se ştie că Dumnezeu are gândurile Lui, gânduri de pace, iar omul este limitat, pentru că natura păcătoasă îl încadrează în această stare. Ceea ce poate dovedi că ştie omul prin propria ştiinţă se va lovi de paravanul orizontului, iar dincolo sunt numai presupuneri. Dumnezeu este altfel. Psalmistul arată că Dumnezeu poate pătrunde pragul de netrecut, iar prezenţa Lui stăpâneşte totul.
A lupta să nu mai păcătuieşti este un proces al pocăinţei şi este voluntar. În această transformare există marea taină a răscumpărării. Se înţelege că răscumpărarea este realizată prin sângele lui Isus, despre care Biblia spune că este sângele legământului celui nou. Acest sânge sfânt este un legământ încheiat de Dumnezeu cu toată creaţia Sa, dar în mod special preţul esenţial a fost plătit pentru om. În faţa judecăţii lui Dumnezeu, sângele lui Isus este preţul răscumpărării omului. Pavel lasă să se înţeleagă acest lucru în scrierea lui astfel: „ Deci, cu atât mai mult acum, când Suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.”
Trecerea prin moartea amintită, se poate face numai atunci când omul se face părtaş morţii lui Isus. În faţa acestui proces, totul devine clar numai dacă omul vrea să ştie cine a fost şi cine este .Se ştie că omul prin neascultare, a decăzut în creaţie, devenind păcătos, iar păcatul i-a adus moartea, care este pedeapsa în urma neascultării, de aceea răscumpărarea are loc numai prin jertfa lui Isus, astfel omul are posibilitatea să fie independent faţă de păcat, şi aceasta se realizează prin moartea Domnului. Prin credinţa în Hristos, omul devine mort faţă de păcat. Păcatul este moarte, iar cel ce a murit faţă de păcat este mort faţă de moarte şi este viu faţă de viată, dacă a înviat împreună cu Hristos, pentru că Dumnezeu este Viaţă. Cine este desprins de păcat este viu în Hristos, viu pentru Dumnezeu, viu pentru viaţă şi trăind pentru viaţă. Aceasta este realitatea despre ceea ce numim noi răscumpărare. Romani 5:9;
În mod unic viaţa spirituală are o însemnătate foarte mare. Datorită acceptării păcatului, omul a devenit muritor, pierzând părtăşia cu Dumnezeu, iar prin acceptarea jertfei mântuitoare dăruită de Domnului Isus Cristos, prin credinţă, are posibilitatea de remediere. Astfel trecutul păcătos şi murdar ce forma un zid de netrecut între om şi Dumnezeu este dărâmat pentru totdeauna. „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea” Efeseni 2:13-14
Toată creaţia lui Dumnezeu trebuia izbăvită de sub blestemul păcatului iar singura cale prin care se putea realiza acest lucru a fost jertfa lui Isus. „ Dar, deoarece chipurile lucrurilor care Sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea” Evrei 9:23 .Aşa poate fi expusă răscumpărarea universală.
Tot prin această jertfire Dumnezeiască omul care a fost prins de puterea păcatului, are posibilitatea să fie independent faţă de păcat, şi această libertate se realizează numai prin Isus Salvatorul, care s-a dăruit pentru toţi oamenii ca preţ de răscumpărare.
Credinţa în procesul răscumpărării deţine un loc important. Biblia spune: „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” Evrei 11:6 Dacă vom studia tema credinţei spirituale înţelegem că prin credinţa în Hristos, omul devine mort faţă de păcat.
Dar ce este păcatul?
Primul răspuns la această întrebare poate fi unu simplu dar clar. Se poate spune că este ceva rău, ca o prăpastie adâncă şi plină cu noroi. Da păcatul este ceva groaznic, care la început poate să creeze dezorientare, iar în această încurcătură mulţi se prăvălesc în prăpastia producătoare de moarte. Această groapă adâncă Biblia o numeşte „groapa pieirii” Psalmul 40:2
Oamenii care l-au recunoscut pe Isus ca Mântuitor şi au acceptat botezul Noului Testamentul în numele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, (Matei 28:19) au murit faţă de păcat prin scufundarea în apa botezului, de aceea ei sunt morţi faţă de moarte şi sunt vii faţă de viată, dacă a înviat împreună cu Hristos. Dumnezeu este Viaţă. Cine este desprins de păcat este viu în Hristos, viu pentru Dumnezeu, viu pentru viaţă şi trăind pentru viaţă.
Aceasta este realitatea despre ceea ce numim răscumpărare.
SOARTA FARISEILOR:
martie 2009
IUTEALA DE MANA,
http://www.paidmail.ro/?seite=bettel&user=vilcocivasile
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
nebagarea de seama
deschide: http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
Mai toţi ştim ca in locuri aglomerate sunt mulţi hoţi de buzunare. ei au o ţinuta frumoasa, bărbaţii se îmbrăcă cu costume noi iar femeile haine elegante. cu astfel de ţinute şi comportament zis manierat aceşti domni atacă buzunarele unor amărâţi ce nefericirea îi face să se găsească în preajma lor. din întâmplare dacă vre-un păgubit contata că îi lipsesc banii, aceşti respectabili domni sunt cu gata sa îi ajute, arătând mila şi vor să prindă hotul.
Vorba fie! nu degeaba se zice ca "hotul strigă prinde-ţi hoţul"
am scris sa arat evenimentele ce sunt gata sa se petreaca.
s-a scris mult despre semnul fiarei şi icoana fiarei. o aglomeraţie de idei în mai toate publicaţiile informative. se spune că noile paşapoarte au pe ele codul fiarei sub forma invizibilă. ce să mai vorbim de codul de bare unde sunt din nou calcule precise cu semnul fiarei 666. vin unele religii şi susţin că semnul fiarei ar fi biocipul. alţii încadrează pe anumiţi lideri importanţi ca fiind fiara şi calculează astfel semnul fiarei prin calcule speculative ce rezultă 666. românii se tem şi de cardurile cu care îşi încasează plata, pentru că cineva a dovedit prin citirea inversa a cuvântului card se obţine cuvântul drac. de la starea vremii prezentata la pro tv unde înainte sau după informaţiile despre climă se dau astfel de probleme, până la liderii spirituali, mai toţi în zilele noastre scot tot felul de cuvinte întoarse sau calcule trăsnite prin care sa dovedească că în toate este fiara sau semnul fiarei.
peste un timp copii vor învăţa la şcoală sensul cuvintelor citite de la coadă la cap. ce groază va fi pentru ei când vor descoperii în loc de cal, lac sau in loc de rom, mor, coş poate fi şoc şi aşa mai departe. oameni buni dar mai lăsaţi toate astea. nu aşa se calculează semnul fiarei.
năravul acesta este nevindecabil. el nu a pornit în secolul nostru. se ştie că a pornit încă din primul secol al erei creştine şi de atunci a trecut peste secole până în secolul nostru. când scriam despre iuţeala de mana şi nebăgarea de seamă făceam o referire la aceste calcule practicate de mai toţi în toate timpurile.
în aceste zile mai toţi
vor să afle când vine sfârşitul lumi.
deschide: http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
spuneam şi eu că mai toţi, dar majoritatea din cei ce par curioşi sunt prinşi de lucruri mai puţin importante, dar care le aglomerează timpul. când nu exista înţelegerea clara a evenimentelor cu care se confrunta omenirea, se fac speculaţii cum că ar venii sfârşitul lumii sau se vor schimba multe lucruri în viaţa şi comportamentul omului începând din anul 2012. pe vremea copilăriei mele au fost afirmaţii asemănătoare cu privire la sfârşitul lumii. era vorba de intrarea în anul 2000. a trecut şi acest eveniment şi tot nu a venit sfârşitul. oamenii nu s-au schimbat, râii tot răi sunt, hoţii tot hoţi, criminalii au continuat să existe, dar ce este grav că lucrurile rele s-au accentuat, iar oamenii au uitat pe dumnezeu.
daca în trecut se făcea mare zarva cu sfârşitul lumii, astăzi se discuta despre fiara si semnul fiarei. dar evenimentele scurse arată că în comportamentul omului nu se schimbă nimic în bine. aşi vrea să răspunzi, dacă în anul 2000 ai avut o maturitate şi ai ştiut ce a însemnat acest an în raport cu prezicerile multora despre el. gândeşte-te ce ai făcut în anul 2000 când se spunea că va fi sfârşitul lumii. poate ai scuze şi răspunzi: - nu am ştiut multe, eram mic şi nu înţelegeam. te cred! dar să vezi cum au petrecut alţii ce ştiau despre sfârşitul lumii. întreabă-ţi părinţii, bunicii sau rudele.
scriam şi eu! ce să întrebi? http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
răspunsul este unul singur după eveniment, ca şi înainte de eveniment. acesta poate fi aşa: cine a crezut? au fost nişte zvonuri, nu s-a întâmplat nimic.
istoria evenimentelor despre sfârşit, se repeta din nou. şi acum se discută despre sfârşit lumii ca atunci. înainte de anul 2000 se vorbea despre semnul fiarei, astăzi se vorbeşte la fel. înainte de anul 2000 urmăream despre semnul fiarei filme sf. unde actorii se străduiau să arete cum va fi cu semnul fiarei, astăzi se regizează alte filme având ca personaje principale o parte din oameni.
am arătat despre scopul filmelor sf. aşi vrea să înţelegem ce adevăruri există in ele. cine poate dovedi că în fantezie este adevăr? ei poate! dar adevărul este doar la pornire unde datorita rolului fantastic, adevărul este deformat sau schimbat. datorita acestor modificări informaţia are mai putină credibilitate. în rândul copiilor, dar mai ales a tinerilor, când adevărul este pus sub semnul întrebării se spune "este ştiinţifico-fantastic".
ce înţelegem? lumea este gata să joace rolul regizat cu privire la semnul fiarei. trist este că adevărul este schimbat în fantezie cu privire la sfârşit, semnul fiarei şi revenirea lui isus.
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
http://www.paidmail.ro/?seite=bettel&user=vilcocivasile
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
nebagarea de seama
deschide: http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
Mai toţi ştim ca in locuri aglomerate sunt mulţi hoţi de buzunare. ei au o ţinuta frumoasa, bărbaţii se îmbrăcă cu costume noi iar femeile haine elegante. cu astfel de ţinute şi comportament zis manierat aceşti domni atacă buzunarele unor amărâţi ce nefericirea îi face să se găsească în preajma lor. din întâmplare dacă vre-un păgubit contata că îi lipsesc banii, aceşti respectabili domni sunt cu gata sa îi ajute, arătând mila şi vor să prindă hotul.
Vorba fie! nu degeaba se zice ca "hotul strigă prinde-ţi hoţul"
am scris sa arat evenimentele ce sunt gata sa se petreaca.
s-a scris mult despre semnul fiarei şi icoana fiarei. o aglomeraţie de idei în mai toate publicaţiile informative. se spune că noile paşapoarte au pe ele codul fiarei sub forma invizibilă. ce să mai vorbim de codul de bare unde sunt din nou calcule precise cu semnul fiarei 666. vin unele religii şi susţin că semnul fiarei ar fi biocipul. alţii încadrează pe anumiţi lideri importanţi ca fiind fiara şi calculează astfel semnul fiarei prin calcule speculative ce rezultă 666. românii se tem şi de cardurile cu care îşi încasează plata, pentru că cineva a dovedit prin citirea inversa a cuvântului card se obţine cuvântul drac. de la starea vremii prezentata la pro tv unde înainte sau după informaţiile despre climă se dau astfel de probleme, până la liderii spirituali, mai toţi în zilele noastre scot tot felul de cuvinte întoarse sau calcule trăsnite prin care sa dovedească că în toate este fiara sau semnul fiarei.
peste un timp copii vor învăţa la şcoală sensul cuvintelor citite de la coadă la cap. ce groază va fi pentru ei când vor descoperii în loc de cal, lac sau in loc de rom, mor, coş poate fi şoc şi aşa mai departe. oameni buni dar mai lăsaţi toate astea. nu aşa se calculează semnul fiarei.
năravul acesta este nevindecabil. el nu a pornit în secolul nostru. se ştie că a pornit încă din primul secol al erei creştine şi de atunci a trecut peste secole până în secolul nostru. când scriam despre iuţeala de mana şi nebăgarea de seamă făceam o referire la aceste calcule practicate de mai toţi în toate timpurile.
în aceste zile mai toţi
vor să afle când vine sfârşitul lumi.
deschide: http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
spuneam şi eu că mai toţi, dar majoritatea din cei ce par curioşi sunt prinşi de lucruri mai puţin importante, dar care le aglomerează timpul. când nu exista înţelegerea clara a evenimentelor cu care se confrunta omenirea, se fac speculaţii cum că ar venii sfârşitul lumii sau se vor schimba multe lucruri în viaţa şi comportamentul omului începând din anul 2012. pe vremea copilăriei mele au fost afirmaţii asemănătoare cu privire la sfârşitul lumii. era vorba de intrarea în anul 2000. a trecut şi acest eveniment şi tot nu a venit sfârşitul. oamenii nu s-au schimbat, râii tot răi sunt, hoţii tot hoţi, criminalii au continuat să existe, dar ce este grav că lucrurile rele s-au accentuat, iar oamenii au uitat pe dumnezeu.
daca în trecut se făcea mare zarva cu sfârşitul lumii, astăzi se discuta despre fiara si semnul fiarei. dar evenimentele scurse arată că în comportamentul omului nu se schimbă nimic în bine. aşi vrea să răspunzi, dacă în anul 2000 ai avut o maturitate şi ai ştiut ce a însemnat acest an în raport cu prezicerile multora despre el. gândeşte-te ce ai făcut în anul 2000 când se spunea că va fi sfârşitul lumii. poate ai scuze şi răspunzi: - nu am ştiut multe, eram mic şi nu înţelegeam. te cred! dar să vezi cum au petrecut alţii ce ştiau despre sfârşitul lumii. întreabă-ţi părinţii, bunicii sau rudele.
scriam şi eu! ce să întrebi? http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
răspunsul este unul singur după eveniment, ca şi înainte de eveniment. acesta poate fi aşa: cine a crezut? au fost nişte zvonuri, nu s-a întâmplat nimic.
istoria evenimentelor despre sfârşit, se repeta din nou. şi acum se discută despre sfârşit lumii ca atunci. înainte de anul 2000 se vorbea despre semnul fiarei, astăzi se vorbeşte la fel. înainte de anul 2000 urmăream despre semnul fiarei filme sf. unde actorii se străduiau să arete cum va fi cu semnul fiarei, astăzi se regizează alte filme având ca personaje principale o parte din oameni.
am arătat despre scopul filmelor sf. aşi vrea să înţelegem ce adevăruri există in ele. cine poate dovedi că în fantezie este adevăr? ei poate! dar adevărul este doar la pornire unde datorita rolului fantastic, adevărul este deformat sau schimbat. datorita acestor modificări informaţia are mai putină credibilitate. în rândul copiilor, dar mai ales a tinerilor, când adevărul este pus sub semnul întrebării se spune "este ştiinţifico-fantastic".
ce înţelegem? lumea este gata să joace rolul regizat cu privire la semnul fiarei. trist este că adevărul este schimbat în fantezie cu privire la sfârşit, semnul fiarei şi revenirea lui isus.
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
http://www.paidmail.ro/?seite=bettel&user=vilcocivasile
VICARIU(U=V)S FILII DEI???
http://draft.blogger.com/goog_1246614281489
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
VICARIU(U=V)S FILII DEI
5+1+100+1+5 1+50+1+1 500+1
= 666
SĂ PORNIM DE LA CEVA.
Unii fac orice să arate că acest cod ar fi codul Fiarei. De ce aşa ceva? Este simplu. Se porneşte de la o temă mai veche în care Papalitatea a acceptat cultul soarelui. Închinarea la împărăteasa cerului şi ziua duminicii nu fac altceva decât să pună pe jar pe unii lideri religioşi. Ce este trist că nici unii nici ceilalţi nu au înţeles multe despre porunca a patra din Decalog. Unii cred ca ziua sfântă este duminica iar alţii sâmbăta. Este trist că nu s-a ajuns la adevărata odihna, de aceea trudesc, prin eforturi mari dorind să o afle. De pildă cei de duminica vor odihna duminica iar cei de sâmbăta aleg sâmbăta. Dacă ar fi să gândim mai biblic se poate da câştig de cauză sâmbătarilor. Ziua de sâmbăta este indicată pentru trup, pentru că porunca o încadrează aşa. Sabatul este pentru om, adică odihna este pentru om. Cealaltă grupare vin cu argumente arătând că ziua Domnului este Duminica. Şi acestora trebuie să le dai dreptate. Prin prisma Bibliei se pare că se apropie mai mult de adevăr.
Gruparea odihnei trupeşti intră în conflict cu gruparea odihnei sufleteşti şi se caută noi atacuri. Cei din prima grupare spun despre învierea lui Isus, cum că a înviat duminica pentru că în ziua a şaptea (sâmbăta) s-a odihnit după scripturi. Dacă le ceri dovada scripturii vin cu dovezi ce cuprind odihna trupului, odihna trupeasca nu pe ce-a sufleteasca. Isus despre sine a zis: Vi se dă semnul cu prorocul Iona. Adică teri zile înfăşurat, purtat prin adânc, departe de templu Dumnezeului celui viu. Halal odihnă măi fraţilor!
Şi deaici, de la nenţelegerile cu odihna au început calculele fiarei. Din 7 ziua de odihna scazi una (duminica) şi rezultatul este 6 şi ca mărturia să fie puternica acest calcul il pui pe seama Papei care prin coduri "sabatice" rezultă VICARIU(U=V)S FILII DEI
„În ceea ce priveşte titlul Vicarius Filii Dei, revista catolică Our Sunday Visitor, din 18 aprilie 1915, răspundea la întrebarea: “Care sunt literele despre care se spune că sunt pe coroana papei, şi ce înseamnă, dacă au totuşi vreo însemnătate? – “Literele înscrise pe mitra papei sunt acestea: Vicarius Filii Dei, care sunt traducerea latină pentru Vicarul Fiului lui Dumnezeu. Catolicii susţin că biserica, care este o societate vizibilă, trebuie să aibă un cap vizibil” (p. 3). Ediţia din 15 noiembrie 1914 a admis că literele latine adunate dau un total de 666, dar a mers mai departe declarând că multe alte nume dau acest total. În ediţia din 3 august 1941, pagina 7, subiectul Vicarius Filii Dei a venit din nou în discuţie, iar afirmaţia care s-a făcut a fost aceea că acest titlu nu este înscris pe tiara papei. Tiara, se afirma, nu poartă nici un fel de inscripţie (p. 7). Lucrarea Catholic Encyclopedia face deosebire între mitră şi tiară descriind tiara ca un ornament non-liturgic, iar mitra ca un obiect purtat pentru funcţiile liturgice. Dacă inscripţia Vicarius Filii Dei apare pe tiară sau pe mitră este dincolo de problema care ne interesează. Titlul este după cum se ştie aplicat papei, şi este suficient pentru intenţiile profeţiei.
Număr de om. Fiara reprezintă o organizaţie umană.
Şase sute şaizeci şi şase. Există anumite indicaţii textuale pentru redarea 616. În orice caz, redarea 666 este dovedită pe deplin.”
Papa Este Fiara?
În Apocalipsa 17 este arătat tot adevărul despre fiară. Dacă va fi cazul voi explica ceea ce cred unii cu privire la Papa. Am vrut şi eu să cred aşa ceva dar încă nu pot. Papa nu poate fi Fiara. Totuşi cine este Fiara. Pentru a şti cine este Fiara va trebuii să cunoşti cine nu este Fiara. Atunci permiteţi să declar că printre cei mulţi şi Papa nu este Fiara. Acest lucru îl spune chiar Apocalipsa. Dacă Papa nu este Fiara atunci ce este? Papalitatea joacă un rol important în lume. Această religie a contribuit la compromisul religios, la distrugerea creştinismului, şi astfel Suveranul Pontif a încadrat lumea către noi urgii apocaliptice. Pentru asta va plăti scump, va fi distrus de către Fiară. Va venii vremea când Babilonul Cel Mare va fi doborât la pământ, iar negoţul prosper ce îl are va cădea. Acest Babilon cu împărăteasa cerului pururi fecioară va cădea, atunci când Fiara se va ridica şi se va da drept Dumnezeu. Papa vine în numele lui Dumnezeu, iar Fiara în numele Nelegiuirii. Voi revenii cu altă ocazie.
Cipul şi semnul Fiarei
Implantul natural în organismul uman aduce mari necazuri. De pildă, un făt în uterul femeii produce stări de incomoditate. În mai toate cazurile tinerele femei au greţuri, depresii nervoase, febră, rar chiar şi deces. Care este compatibilitatea la biocipuri? Cum vor fi ele funcţionabile? Cum se încărcă cu energie? Va trebui omul să se conecteze periodic la o sursă de alimentare. Mai sunt încă multe întrebări la care nu s-a răspuns.
ESTE BIOCIPUL PECETEA SATANEI???
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
VICARIU(U=V)S FILII DEI
5+1+100+1+5 1+50+1+1 500+1
= 666
SĂ PORNIM DE LA CEVA.
Unii fac orice să arate că acest cod ar fi codul Fiarei. De ce aşa ceva? Este simplu. Se porneşte de la o temă mai veche în care Papalitatea a acceptat cultul soarelui. Închinarea la împărăteasa cerului şi ziua duminicii nu fac altceva decât să pună pe jar pe unii lideri religioşi. Ce este trist că nici unii nici ceilalţi nu au înţeles multe despre porunca a patra din Decalog. Unii cred ca ziua sfântă este duminica iar alţii sâmbăta. Este trist că nu s-a ajuns la adevărata odihna, de aceea trudesc, prin eforturi mari dorind să o afle. De pildă cei de duminica vor odihna duminica iar cei de sâmbăta aleg sâmbăta. Dacă ar fi să gândim mai biblic se poate da câştig de cauză sâmbătarilor. Ziua de sâmbăta este indicată pentru trup, pentru că porunca o încadrează aşa. Sabatul este pentru om, adică odihna este pentru om. Cealaltă grupare vin cu argumente arătând că ziua Domnului este Duminica. Şi acestora trebuie să le dai dreptate. Prin prisma Bibliei se pare că se apropie mai mult de adevăr.
Gruparea odihnei trupeşti intră în conflict cu gruparea odihnei sufleteşti şi se caută noi atacuri. Cei din prima grupare spun despre învierea lui Isus, cum că a înviat duminica pentru că în ziua a şaptea (sâmbăta) s-a odihnit după scripturi. Dacă le ceri dovada scripturii vin cu dovezi ce cuprind odihna trupului, odihna trupeasca nu pe ce-a sufleteasca. Isus despre sine a zis: Vi se dă semnul cu prorocul Iona. Adică teri zile înfăşurat, purtat prin adânc, departe de templu Dumnezeului celui viu. Halal odihnă măi fraţilor!
Şi deaici, de la nenţelegerile cu odihna au început calculele fiarei. Din 7 ziua de odihna scazi una (duminica) şi rezultatul este 6 şi ca mărturia să fie puternica acest calcul il pui pe seama Papei care prin coduri "sabatice" rezultă VICARIU(U=V)S FILII DEI
„În ceea ce priveşte titlul Vicarius Filii Dei, revista catolică Our Sunday Visitor, din 18 aprilie 1915, răspundea la întrebarea: “Care sunt literele despre care se spune că sunt pe coroana papei, şi ce înseamnă, dacă au totuşi vreo însemnătate? – “Literele înscrise pe mitra papei sunt acestea: Vicarius Filii Dei, care sunt traducerea latină pentru Vicarul Fiului lui Dumnezeu. Catolicii susţin că biserica, care este o societate vizibilă, trebuie să aibă un cap vizibil” (p. 3). Ediţia din 15 noiembrie 1914 a admis că literele latine adunate dau un total de 666, dar a mers mai departe declarând că multe alte nume dau acest total. În ediţia din 3 august 1941, pagina 7, subiectul Vicarius Filii Dei a venit din nou în discuţie, iar afirmaţia care s-a făcut a fost aceea că acest titlu nu este înscris pe tiara papei. Tiara, se afirma, nu poartă nici un fel de inscripţie (p. 7). Lucrarea Catholic Encyclopedia face deosebire între mitră şi tiară descriind tiara ca un ornament non-liturgic, iar mitra ca un obiect purtat pentru funcţiile liturgice. Dacă inscripţia Vicarius Filii Dei apare pe tiară sau pe mitră este dincolo de problema care ne interesează. Titlul este după cum se ştie aplicat papei, şi este suficient pentru intenţiile profeţiei.
Număr de om. Fiara reprezintă o organizaţie umană.
Şase sute şaizeci şi şase. Există anumite indicaţii textuale pentru redarea 616. În orice caz, redarea 666 este dovedită pe deplin.”
Papa Este Fiara?
În Apocalipsa 17 este arătat tot adevărul despre fiară. Dacă va fi cazul voi explica ceea ce cred unii cu privire la Papa. Am vrut şi eu să cred aşa ceva dar încă nu pot. Papa nu poate fi Fiara. Totuşi cine este Fiara. Pentru a şti cine este Fiara va trebuii să cunoşti cine nu este Fiara. Atunci permiteţi să declar că printre cei mulţi şi Papa nu este Fiara. Acest lucru îl spune chiar Apocalipsa. Dacă Papa nu este Fiara atunci ce este? Papalitatea joacă un rol important în lume. Această religie a contribuit la compromisul religios, la distrugerea creştinismului, şi astfel Suveranul Pontif a încadrat lumea către noi urgii apocaliptice. Pentru asta va plăti scump, va fi distrus de către Fiară. Va venii vremea când Babilonul Cel Mare va fi doborât la pământ, iar negoţul prosper ce îl are va cădea. Acest Babilon cu împărăteasa cerului pururi fecioară va cădea, atunci când Fiara se va ridica şi se va da drept Dumnezeu. Papa vine în numele lui Dumnezeu, iar Fiara în numele Nelegiuirii. Voi revenii cu altă ocazie.
Cipul şi semnul Fiarei
Implantul natural în organismul uman aduce mari necazuri. De pildă, un făt în uterul femeii produce stări de incomoditate. În mai toate cazurile tinerele femei au greţuri, depresii nervoase, febră, rar chiar şi deces. Care este compatibilitatea la biocipuri? Cum vor fi ele funcţionabile? Cum se încărcă cu energie? Va trebui omul să se conecteze periodic la o sursă de alimentare. Mai sunt încă multe întrebări la care nu s-a răspuns.
ESTE BIOCIPUL PECETEA SATANEI???
PASTORUL CEL BUN
http://draft.blogger.com/goog_1246614387005
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
Mar 3, 2009 7:42 PM
BISERICA SI ISUS
by sorin v
Afirmaţia lui Isus că este uşa este necesară, pentru că mai ştim că El este „Calea, Adevărul şşi viata”. Ne este arătat că prin aceasta „uşa” se obţine mântuirea. Isus ca „uşa” mântuitoare punctează bazele intrării şi ieşirii, intrării la mântuire şi ieşirii la păşune, în locul „unde sunt păşuni verzi şi ape de odihna „.Ps. 23
Generaţii întregi au căutat apele de odihna şi păşunile verzi, şi pe marele Pastor ce îşi va lua turma mergând înaintea ei, pentru că mulţi înainte de Isus au încercat să rezolve problema oilor ce erau în staul dar s-au dovedit incapabili pentru că erau păstori plătiţi, ce lasa oile expuse la pericol.
Proorocul Zaharia spune ca oile sunt cumpărate de pastori ce nu le cruţă, căutând să se îmbogăţească, nesimţindu-ş vinovăţia, (Zaharia 15:6) dar când va veni Pastorul ele bun, va nimici pe cei trei păstori ce nu au cruţat turma şi va frânge cele doua toiege. Aceste toiege sunt:
· toiagul de domnie, toiagul îndurării sau toiagul împărătesc
· toiagul de cârmuire, toiagul legământului ce aduce iertarea
prin sângele jertfirii pentru curăţirea vinei.
Lucrul cu privire la turma ce trebuia păstorita se găseşte sub judecata lui Dumnezeu. Împăratul trebuia sa păstoreasca turma cu toiagul indurării, dar el ca pastor nu a cruţat turma. Casa preoţeasca nu a ţinut cont de sângele legământului curăţirii, făcând ce nu era plăcut Domnului. Ex: Casa lui Eli 1 Sam. 2:27-36; 3:ll-14.
Casa lui Israel era reprezentata prin cărturari şi farisei. Ei trebuiau sa-i înveţe calea Domnului, dar îi păstoreau din ce în ce mai greu. Au pus legi pe care ei nu le respectau, dar pe popor îl silea să le urmeze. Cei care încălcau normele erau pedepsiţi şi nu erau iertaţi conform Legii. Domnul prin proorocul Osia zice: „Ascultaţi lucrul acesta preoţi! Ia aminte, casa lui Israel! şi pleacă-ţi urechea, casa împăratului! Căci pe voi vă ameninţă judecata...” Osea 5:1-2. Domnul zice: „ Am o zi a judecaţii pentru cei trei păstori...”, Zaharia 11:9-10 şi rup cele doua toiege pentru că ele au avut valoare numai până la Mesia. Facere 49:10 Acest Mesia din profeţia amintită este Isus, Pastorul cel mare, acolo nu este nici masa, nici păşuni verzi si nici ape de odihna, chiar dacă s-ar părea ca ar fi multe binecuvântări şi se înmulţesc roadele , (Psalmul 4:7) in toate acestea se găseşte judecata lui Dumnezeu. Psalmul 45:8; Apocalipsa 14:10 Numai cei ce -1 iubesc pe Isus vor înălţa paharul izbăvirii plin cu binecuvântări, un pahar ce varsă peste el...
La staulul unde se găsesc oile exista un portar si o uşa. Acest lucrul este uimitor. Isus Uşa intra prin uşa si El este Uşa. Dar cum se poate ? Aici se găseşte toata taina mântuirii, unde se surpa zidul,
Efeseni 2 : 4 iar Dumnezeu găseşte un om, adevăratul Om ce este Uşa prin care oile intra si ies afara din staul la păşuni. Ez.22:30; loan 19:5 De la Adam până la Isus oile bâjbâiau dealungul zidului în negura deasă iar glasul lor în locuirile acelea pustii se auzea ca mormăitul urşilor. Ca porumbeii se văita turma fiind ascunsă prin crăpături şi scorburi. Is 59:10; Cant. Cant 2:14
Ca porumbiţa singuratica este oaia pierdută. Ea strigă din locuri pustii, din întuneric, din valea umbrei morţii, rugându-se zice: „ajungă strigatul meu la Tine, ajungă cererea mea la Tine, izbăveşte-mă”. Psalmul 119:167-170
Acelaşi glas răsuna în noapte! „ Eu sunt oaia pierduta, caută-mă! „ Ps 119:176 Este glasul rătăcitor al celei ce nu a ascultat de cel ce o iubeşte, care acum se roagă. Cant. Cant 5:5- 7
Textul din loan 10:1-21 prezintă un staul cu oi, un Pastor bun şi un portar, şi pe unii ce intra în staul dar nu pe poartă. De ce nu merg la poarta ci sar zidul în staul? De ce portarul nu le deschide? Pentru a se intra pe poarta în staul trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:
· să le cunoască şi să fie cunoscut de oi
· să iubească oile
· oile să-i fie proprietate
· să-şi dea viata pentru a le salva...Ioan 10:5-14
Numai la acela ce a îndeplinit aceste condiţii, portarul I-a deschis uşa. Portarul este Duhul Sfanţ. În spărtura zidirii (creaţiei), Isus este unicul remediu. Numai El poate să creeze o uşă în zid ca prin această uşă oile să iasă afară din staul către verdeaţa binecuvântată. La oile Lui a venit cu vestea buna a păcii iar prin El s-a creat puntea de trecere la Tatăl. Efeseni 2:17-18 De aceeaoilor li s-a deschis o uşă pe care nimeni nu o poate închide. Apocalipsa 3:8
Se poate înţelege că Isus a fost introdus în lucrare de Duhul Sfanţ. Biblia relatează că Isus după ce a fost botezat de Ioan Botezătorul, a fost dus de Duhul în pustie unde Satan l-a ispitit până la o vreme. Lc. 4 : l4 - 21 Isus biruind ispita s-a întors plin de puterea Duhului Sfanţ, iar cu autoritatea cu care a fost uns a adus vestea bună. Glasul lui Isus a fost auzit în întunericul nopţii păcatului, dar numai oile Lui au înţeles că el este Păstorul adevărat, de aceea merg după El şi nu după un străin. Dar câţi din aceea vreme l-au crezut? Mulţi nu L-au putut crede. Chiar cei ce erau cu El îl lasă, iar Isus ajungând cum a proorocit Isaia în Capitolul 53:3: „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii...”.(Io.8:60)
Domnul Isus ca Păstor a plătit intrarea la oile închise în staul. (Romani 6} Să meditam la cuvintele: „ Eu sunt păstorul cel bun, Eu îmi cunosc oile Mele şi ele mă cunosc pe Mine”. Deşi zidul şi întunericul de zmoală al păcatului erau o piedica între oi şi păstor, chiar daca păstorul a trebuit să-şi dea viaţa pentru oi, iar Isus, Pastorul, fiind pe cruce suferea şi pătimea, chiar dacă astfel îndura, nimic nu a putut încurca planul mântuirii. Isus prin moartea Sa intră în zid (zidire), unde se face o fereastra, iar glasul Lui a răsunat în noapte, când soarele s-a întunecat, munţii a început să se clătine la salturile celui ce trecea peste orice obstacol: răsuna glasul Pastorului ce vine sărind peste munţi şi dealuri A ajuns după zid. El cheamă fiecare oiţa şi zice: „Scoală iubito şi vino frumoaso„. Ni se arata o fereastra, o Uşa în zid, suntem chemaţi afară! Nu mai este iarnă, ploaia a încetat şi s-a dus. Se arata florile pe câmp, a sosit vremea cântării. Tu porumbiţă care te ascunzi printre stâncii şi crăpături, cântă cântarea cea noua, căci glasul tău este dulce, şi nimeni nu poate cânta cântarea, ea se aude ca vuietul unor ape mari. Cant. Cant. 2:8-13; Apoc.l4:2-3
Ascultându-J chemarea, oiţa salvata găsind Uşa şi prin ea Pastorul zice plină de fericire: „ Eu sunt a iubitului meu, El îşi paşte turma intre crini”, „ El este pastorul meu şi nu duce lipsă de nimic”. Cânt. Cânt. 7:10-11; Psalmul 23
La staulul unde se găsesc oile exista un portar şi o uşă. Acest lucrul este uimitor. Isus Uşa intră prin uşă de aceea El este Uşa. Dar cum se poate? Aici se găseşte toata taina mântuirii, prin care se surpă zidul, iar Dumnezeu dăruieşte un om, adevăratul Om ce este Uşa prin care oile intră şi ies afară din staul la pasiuni. Ez. 22 : 30; loan 19 : 5 Efeseni 2 : 4
De la Adam până la Isus oile bâjbâiau de-lungul zidului în negura deasa a păcatului, iar glasul lor se auzea ca mormăitul urşilor în locuirile acelea puşti.
Ca nişte porumbeii se văita turma ce trebuia să fie păstorită, dar în loc să aibă păşune şi apă stătea ascunsă prin crăpături şi scorburi. Is 59:10; Cânt. Cânt 2:14
Ca o porumbiţă singuratică este oaia pierduta. Ea strigă din locuri pustii, din întuneric, din valea umbrei morţii. Cu rugăciuni fierbinţi, zice: „ ajungă strigatul meu la Tine, ajungă cererea mea la Tine, izbăveşte-mă”. Psalmul 119:167-170 Cânt. Cânt 5:5- 7
Acelaşi glas răsună în noapte.
„ Sunt oaia pierduta, căuta-mă! „.
Da! omului care şi-a dat seama că este pierdut acum se roagă şi zice: „ …caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale.” Psalmi 119:176
Textul din loan 10:1-21 prezintă un staul cu oi, un Pastor bun şi un portar. Mai arată că unii intră în staul sărind peste zid pentru a se da drept păstori.
· De ce nu merg la poartă ci sar zidul în staul?
· De ce portarul nu le deschide?
Pentru a se intra pe poarta în staul trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:
· să cunoască oile şi să fie cunoscut de oi,
· să iubească oile,
· oile sa-i fie proprietate,
· sa-si dea viata pentru a le salva... Ioan 10: 5-14
Numai la acela ce a îndeplinit aceste condiţie, portarul i-a deschis uşa. Aici se poate explica: Portarul ca fiind Duhul Sfanţ, iar în spărtura zidirii, Isus este unicul remediu. Isus a adus vestea buna a împăcării cu Dumnezeu. Numai prin sângele lui a realizat trecerea prin Uşa (El) la Tatăl. Efeseni 2:17-18 Prin jertfa de ispăşire se realizează răscumpărarea omului şi se deschide uşa prin care se intră la mântuire, o uşă pe care nimeni nu o poate închide. Apocalipsa 3:8
Isus a fost introdus in lucrare de Duhul Sfanţ. După ce a fost botezat,. Lc. 4: l4-21 a fost dus de Duhul in pustie unde Satan l-a ispitit până la o vreme. Isus biruind ispita s-a întors plin de puterea Duhului Sfanţ, şi a adus vestea buna a răscumpărării. Glasul lui Isus a fost auzit în întunericul nopţii păcatului, dar numai oile lui îi aud vocea şi îl cred că El este Pastorul adevărat, nu merg după un străin . Dar câţi din acea vreme L-au cunoscut?
http://www.paidmail.ro/?ref=vilcocivasile
Mar 3, 2009 7:42 PM
BISERICA SI ISUS
by sorin v
Afirmaţia lui Isus că este uşa este necesară, pentru că mai ştim că El este „Calea, Adevărul şşi viata”. Ne este arătat că prin aceasta „uşa” se obţine mântuirea. Isus ca „uşa” mântuitoare punctează bazele intrării şi ieşirii, intrării la mântuire şi ieşirii la păşune, în locul „unde sunt păşuni verzi şi ape de odihna „.Ps. 23
Generaţii întregi au căutat apele de odihna şi păşunile verzi, şi pe marele Pastor ce îşi va lua turma mergând înaintea ei, pentru că mulţi înainte de Isus au încercat să rezolve problema oilor ce erau în staul dar s-au dovedit incapabili pentru că erau păstori plătiţi, ce lasa oile expuse la pericol.
Proorocul Zaharia spune ca oile sunt cumpărate de pastori ce nu le cruţă, căutând să se îmbogăţească, nesimţindu-ş vinovăţia, (Zaharia 15:6) dar când va veni Pastorul ele bun, va nimici pe cei trei păstori ce nu au cruţat turma şi va frânge cele doua toiege. Aceste toiege sunt:
· toiagul de domnie, toiagul îndurării sau toiagul împărătesc
· toiagul de cârmuire, toiagul legământului ce aduce iertarea
prin sângele jertfirii pentru curăţirea vinei.
Lucrul cu privire la turma ce trebuia păstorita se găseşte sub judecata lui Dumnezeu. Împăratul trebuia sa păstoreasca turma cu toiagul indurării, dar el ca pastor nu a cruţat turma. Casa preoţeasca nu a ţinut cont de sângele legământului curăţirii, făcând ce nu era plăcut Domnului. Ex: Casa lui Eli 1 Sam. 2:27-36; 3:ll-14.
Casa lui Israel era reprezentata prin cărturari şi farisei. Ei trebuiau sa-i înveţe calea Domnului, dar îi păstoreau din ce în ce mai greu. Au pus legi pe care ei nu le respectau, dar pe popor îl silea să le urmeze. Cei care încălcau normele erau pedepsiţi şi nu erau iertaţi conform Legii. Domnul prin proorocul Osia zice: „Ascultaţi lucrul acesta preoţi! Ia aminte, casa lui Israel! şi pleacă-ţi urechea, casa împăratului! Căci pe voi vă ameninţă judecata...” Osea 5:1-2. Domnul zice: „ Am o zi a judecaţii pentru cei trei păstori...”, Zaharia 11:9-10 şi rup cele doua toiege pentru că ele au avut valoare numai până la Mesia. Facere 49:10 Acest Mesia din profeţia amintită este Isus, Pastorul cel mare, acolo nu este nici masa, nici păşuni verzi si nici ape de odihna, chiar dacă s-ar părea ca ar fi multe binecuvântări şi se înmulţesc roadele , (Psalmul 4:7) in toate acestea se găseşte judecata lui Dumnezeu. Psalmul 45:8; Apocalipsa 14:10 Numai cei ce -1 iubesc pe Isus vor înălţa paharul izbăvirii plin cu binecuvântări, un pahar ce varsă peste el...
La staulul unde se găsesc oile exista un portar si o uşa. Acest lucrul este uimitor. Isus Uşa intra prin uşa si El este Uşa. Dar cum se poate ? Aici se găseşte toata taina mântuirii, unde se surpa zidul,
Efeseni 2 : 4 iar Dumnezeu găseşte un om, adevăratul Om ce este Uşa prin care oile intra si ies afara din staul la păşuni. Ez.22:30; loan 19:5 De la Adam până la Isus oile bâjbâiau dealungul zidului în negura deasă iar glasul lor în locuirile acelea pustii se auzea ca mormăitul urşilor. Ca porumbeii se văita turma fiind ascunsă prin crăpături şi scorburi. Is 59:10; Cant. Cant 2:14
Ca porumbiţa singuratica este oaia pierdută. Ea strigă din locuri pustii, din întuneric, din valea umbrei morţii, rugându-se zice: „ajungă strigatul meu la Tine, ajungă cererea mea la Tine, izbăveşte-mă”. Psalmul 119:167-170
Acelaşi glas răsuna în noapte! „ Eu sunt oaia pierduta, caută-mă! „ Ps 119:176 Este glasul rătăcitor al celei ce nu a ascultat de cel ce o iubeşte, care acum se roagă. Cant. Cant 5:5- 7
Textul din loan 10:1-21 prezintă un staul cu oi, un Pastor bun şi un portar, şi pe unii ce intra în staul dar nu pe poartă. De ce nu merg la poarta ci sar zidul în staul? De ce portarul nu le deschide? Pentru a se intra pe poarta în staul trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:
· să le cunoască şi să fie cunoscut de oi
· să iubească oile
· oile să-i fie proprietate
· să-şi dea viata pentru a le salva...Ioan 10:5-14
Numai la acela ce a îndeplinit aceste condiţii, portarul I-a deschis uşa. Portarul este Duhul Sfanţ. În spărtura zidirii (creaţiei), Isus este unicul remediu. Numai El poate să creeze o uşă în zid ca prin această uşă oile să iasă afară din staul către verdeaţa binecuvântată. La oile Lui a venit cu vestea buna a păcii iar prin El s-a creat puntea de trecere la Tatăl. Efeseni 2:17-18 De aceeaoilor li s-a deschis o uşă pe care nimeni nu o poate închide. Apocalipsa 3:8
Se poate înţelege că Isus a fost introdus în lucrare de Duhul Sfanţ. Biblia relatează că Isus după ce a fost botezat de Ioan Botezătorul, a fost dus de Duhul în pustie unde Satan l-a ispitit până la o vreme. Lc. 4 : l4 - 21 Isus biruind ispita s-a întors plin de puterea Duhului Sfanţ, iar cu autoritatea cu care a fost uns a adus vestea bună. Glasul lui Isus a fost auzit în întunericul nopţii păcatului, dar numai oile Lui au înţeles că el este Păstorul adevărat, de aceea merg după El şi nu după un străin. Dar câţi din aceea vreme l-au crezut? Mulţi nu L-au putut crede. Chiar cei ce erau cu El îl lasă, iar Isus ajungând cum a proorocit Isaia în Capitolul 53:3: „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii...”.(Io.8:60)
Domnul Isus ca Păstor a plătit intrarea la oile închise în staul. (Romani 6} Să meditam la cuvintele: „ Eu sunt păstorul cel bun, Eu îmi cunosc oile Mele şi ele mă cunosc pe Mine”. Deşi zidul şi întunericul de zmoală al păcatului erau o piedica între oi şi păstor, chiar daca păstorul a trebuit să-şi dea viaţa pentru oi, iar Isus, Pastorul, fiind pe cruce suferea şi pătimea, chiar dacă astfel îndura, nimic nu a putut încurca planul mântuirii. Isus prin moartea Sa intră în zid (zidire), unde se face o fereastra, iar glasul Lui a răsunat în noapte, când soarele s-a întunecat, munţii a început să se clătine la salturile celui ce trecea peste orice obstacol: răsuna glasul Pastorului ce vine sărind peste munţi şi dealuri A ajuns după zid. El cheamă fiecare oiţa şi zice: „Scoală iubito şi vino frumoaso„. Ni se arata o fereastra, o Uşa în zid, suntem chemaţi afară! Nu mai este iarnă, ploaia a încetat şi s-a dus. Se arata florile pe câmp, a sosit vremea cântării. Tu porumbiţă care te ascunzi printre stâncii şi crăpături, cântă cântarea cea noua, căci glasul tău este dulce, şi nimeni nu poate cânta cântarea, ea se aude ca vuietul unor ape mari. Cant. Cant. 2:8-13; Apoc.l4:2-3
Ascultându-J chemarea, oiţa salvata găsind Uşa şi prin ea Pastorul zice plină de fericire: „ Eu sunt a iubitului meu, El îşi paşte turma intre crini”, „ El este pastorul meu şi nu duce lipsă de nimic”. Cânt. Cânt. 7:10-11; Psalmul 23
La staulul unde se găsesc oile exista un portar şi o uşă. Acest lucrul este uimitor. Isus Uşa intră prin uşă de aceea El este Uşa. Dar cum se poate? Aici se găseşte toata taina mântuirii, prin care se surpă zidul, iar Dumnezeu dăruieşte un om, adevăratul Om ce este Uşa prin care oile intră şi ies afară din staul la pasiuni. Ez. 22 : 30; loan 19 : 5 Efeseni 2 : 4
De la Adam până la Isus oile bâjbâiau de-lungul zidului în negura deasa a păcatului, iar glasul lor se auzea ca mormăitul urşilor în locuirile acelea puşti.
Ca nişte porumbeii se văita turma ce trebuia să fie păstorită, dar în loc să aibă păşune şi apă stătea ascunsă prin crăpături şi scorburi. Is 59:10; Cânt. Cânt 2:14
Ca o porumbiţă singuratică este oaia pierduta. Ea strigă din locuri pustii, din întuneric, din valea umbrei morţii. Cu rugăciuni fierbinţi, zice: „ ajungă strigatul meu la Tine, ajungă cererea mea la Tine, izbăveşte-mă”. Psalmul 119:167-170 Cânt. Cânt 5:5- 7
Acelaşi glas răsună în noapte.
„ Sunt oaia pierduta, căuta-mă! „.
Da! omului care şi-a dat seama că este pierdut acum se roagă şi zice: „ …caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale.” Psalmi 119:176
Textul din loan 10:1-21 prezintă un staul cu oi, un Pastor bun şi un portar. Mai arată că unii intră în staul sărind peste zid pentru a se da drept păstori.
· De ce nu merg la poartă ci sar zidul în staul?
· De ce portarul nu le deschide?
Pentru a se intra pe poarta în staul trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:
· să cunoască oile şi să fie cunoscut de oi,
· să iubească oile,
· oile sa-i fie proprietate,
· sa-si dea viata pentru a le salva... Ioan 10: 5-14
Numai la acela ce a îndeplinit aceste condiţie, portarul i-a deschis uşa. Aici se poate explica: Portarul ca fiind Duhul Sfanţ, iar în spărtura zidirii, Isus este unicul remediu. Isus a adus vestea buna a împăcării cu Dumnezeu. Numai prin sângele lui a realizat trecerea prin Uşa (El) la Tatăl. Efeseni 2:17-18 Prin jertfa de ispăşire se realizează răscumpărarea omului şi se deschide uşa prin care se intră la mântuire, o uşă pe care nimeni nu o poate închide. Apocalipsa 3:8
Isus a fost introdus in lucrare de Duhul Sfanţ. După ce a fost botezat,. Lc. 4: l4-21 a fost dus de Duhul in pustie unde Satan l-a ispitit până la o vreme. Isus biruind ispita s-a întors plin de puterea Duhului Sfanţ, şi a adus vestea buna a răscumpărării. Glasul lui Isus a fost auzit în întunericul nopţii păcatului, dar numai oile lui îi aud vocea şi îl cred că El este Pastorul adevărat, nu merg după un străin . Dar câţi din acea vreme L-au cunoscut?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
